animale.jpg

Orice proprietar de animale de companie îţi va spune că acestea sunt însoţitorii şi susţinătorii lor cei mai loiali atunci când viaţa devine aspră. Acest lucru poate fi valabil mai ales pentru persoanele cu boli psihice grave, constată un studiu recent. Atunci când persoanele cu schizofrenie sau tulburare bipolară au fost întrebate cine sau ce le-a ajutat să-şi gestioneze starea, mulţi au spus că animale de companie au ajutat cel mai mult.

„Când îmi simt moralul scăzut, animalele sunt minunate, deoarece nu vor pleca din viaţa mea orice ar fi,” declară un participant la studiu, deţinător a doi câini şi două pisici.

„Animalele stau cu mine până când sunt eu gata să le dau voie iasă din viaţa mea.”

“Multe persoane cu boli psihice grave nu ies prea des din casă şi au contact limitat cu sistemul de sănătate”, spune Helen Brooks, un cercetător de sănătate mintală, profesor la Universitatea din Manchester, UK şi autorul principal al studiului, care a fost publicat în revista BMC Psychiatry.

Brooks spune: „Mulţi au considerat că legăturile emoţionale cu animalele lor de companie sunt mult mai profunde faţă de cele cu familia sau prietenii.”

Brooks şi colegii săi au intervievat 54 de persoane cu boli mintale grave pe termen lung. Douăzeci şi cinci dintre ei au considerat faptul că animalele lor sunt parte din reţeaua lor socială.

Oamenii de ştiinţă au observat faptul că persoanele care suferă de boli mintale şi deţin animale de companie sunt mult mai deschise în căutarea ajutorului şi menţinerea stării de sănătate – îşi iau medicamentele, cer ajutor atunci când au nevoie şi merg la psihoterapeut mult mai regulat faţă de persoanele care suferă de boli mintale şi nu deţin animale de companie.

Persoanele cu boli mentale sunt de regulă înscrişi în grupuri de suport pe care le frecventează săptămânal şi pe de altă parte se înstrăinează de prietenii lor. Pentru mulţi dintre aceşti oameni, spune Brooks, animalele fac un bine extraordinar, prin eliminarea nevoii de izolare. Ele oferă afecţiune fără a avea nevoie să înţeleagă tulburarea.

„Animalele de companie nu se uită la cicatricele de pe braţele tale”, a spus un participant. „Ei nu pun la îndoială nimic din ceea ce faci.”

Animalele de companie oferă foarte mult sprijin emoţional, afirmă participanţii. De asemenea, animalele le-ar putea distrage atenţia de la boala lor, chiar şi de la psihoza severă.

Un participant a declarat faptul că simpla prezenţă a hamsterului şi ideea că îl poate vedea jucându-se pe rotiţă îi elimină starea de tensiune şi îl face să zâmbească.

Preluat de la: Csid.ro