Dacă încă nu ți-ai făcut planurile pentru săptămâna viitoare, acest articol este pentru tine.
În data de 6 mai, Moldo Crescendo oferă o seară de muzică de cameră cu totul specială, ce aduce în prim-plan două personalități majore ale secolului XX: Serghei Rachmaninoff și George Enescu. Ambii compozitori au trăit și creat în aceeași perioadă, iar lucrările prezentate în acest concert aparțin primei lor etape de creație.
Evenimentul va avea loc la Sala cu Orgă. Biletele sunt disponibile aici.
„Frumoasa din Pădurea Adormită” este o poveste clasică transformată într-un spectacol de balet de neuitat. Cu o muzică captivantă și coregrafii spectaculoase, acest balet în trei acte te va transporta într-un univers de basm și emoție.
Evenimentul va avea loc pe 8 mai la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Biletele sunt disponibile aici.
Eroul principal, Pricoche Sâmbure, este un ţăran cu demnitate pe care nu-l poţi amăgi sau cumpăra cu promisiuni deşarte. Cei trei feciori ai săi, Iacob, Alecu şi Nichita, nu-i seamănă nici pe departe. Sunt diferiţi, reprezentând un spectru mai larg al contemporanilor noştri – unii sunt hrăpăreţi, alţii au încercat să se acomodeze timpurilor, iar a treia categorie îi reflectă pe rătăciţii politici.
Spectacolul va avea loc pe 8 mai la Teatrul „Luceafărul”. Biletele sunt disponibile aici.
Mediacor și Fine Wine Media demarează un șir de evenimente care vor conecta arta și vinul, într-un concept captivant, cu genericul „Vin’ la cultură”.
Pe 8 mai 2025, la primul eveniment, va avea loc proiecția filmului Shoes for Europe, semnat de artistul vizual Pavel Braila.
După vizionare, artistul va răspunde la întrebări și va ghida publicul în diverse aspecte ale artei contemporane.
Evenimentul va avea loc la Mediacor. Biletele sunt disponibile aici.
Pe scenă vor evolua patru comedianți: Igor Chirtoacă, Mihaela Ionașcu Dmitriy Leontiev și Elia Șevciuc.
Evenimentul va avea loc pe 9 mai la Tooman. Biletele sunt disponibile aici.
Preluat de la: diez.md