malaysia-air.jpg
Pe 8 martie se vor împlini cinci ani de la tragedia aviatică în care a fost implicat aeronava MH370, operată de la Malaysia Airlines, în urma căreia şi-au pierdut viaţa toţi cei 239 de pasageri aflaţi la bord.

Este considerat unul cele mai mari mistere ale aviaţiei. Dispariţia Boeing-ului 777, care a decolat pe 8 martie 2014 din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, a declanşat cea mai mare operaţiune de căutări din istorie, scrie mediafax.ro.

După patru ani de căutări, saga Malaysia Airlines s-a încheiat în luna mai 2018 cu un eşec.

Acum, autorităţile malaeziene spun că sunt dispuse să contribuie la o nouă operaţiune de căutări, relatează Deutsche Welle. „Dacă există indicii credibile sau o propunere specifică, suntem mai mult decât dispuşi să le luăm în calcul”, a declarat Anthony Loke, ministrul Transporturilor din Malaezia, la un eveniment comemorativ dedicat celor dispăruţi organizat la Kuala Lumpur.
Oliver Plunkett, directorul companiei americane „Ocean Infinity”, care a efectuat campania precedentă de căutări subacvatice, a precizat într-un mesaj video adresat rudelor îndurerate că firma sa îşi doreşte să reia misiunea de cercetare, de data aceasta cu o tehnologie mult mai bună, achiziţionată în ultimul an.

„Dacă (Ocean Infiniti – n.r.) ne poate convinge că tehnologia poate fi eficientă în ceea ce priveşte căutarea, suntem mai mult decât dispuşi să reluăm operaţiunile”, a răspuns Loke.

În operaţiunea precedentă, nicio urmă a aeronavei nu a fost găsită în zona de căutări de 120.000 kilometri pătraţi, explorată în sudul Oceanului Indian pe baza analizelor prin satelit ale traiectoriei posibile a aeronavei, după ce a deviat de la ruta sa teoretică.

Au fost identificate aproximativ 20 de fragmente găsite pe coasta Oceanului Indian în largul Africii de Est şi autorităţile au afirmat că ele proveneau probabil sau cu siguranţă de la aparat. Dar aceste descoperiri nu au permis elucidarea misterului.

Preluat de la: diez.md