Faci ordine în cameră – primești bani. Iei o notă de 10 la școală – primești bani. Îți speli dinții dimineața – primești bani. În 2026 tot mai mulți părinți aleg să ofere recompense financiare copiilor pentru activități de rutină. Dar cât de sănătoasă este această practică și ce efecte poate avea asupra relației copilului cu banii? Victoria Iordachi, doctoră în științe economice și traineră de educație financiară la Fundația pentru Educație Financiară „OK”, ne-a explicat unde e limita dintre motivație oportună și obicei riscant.

Potrivit specialistei, în anumite situații, oferirea de bani copiilor pentru unele activități poate fi o idee bună, însă există un „dar” – e necesar echilibrul.

„Din perspectiva educației financiare, este important ca un copil să înțeleagă că banii nu apar pur și simplu, ci sunt rezultatul unui efort sau al unei activități realizate. Totuși, nu toate lucrurile din viața de familie ar trebui transformate într-o «plată». Activități precum menținerea ordinii în cameră, pregătirea pentru școală sau grija față de lucrurile personale ar trebui să rămână parte din rutina normală a copilului. Dacă fiecare dintre acestea este plătită, copilul poate ajunge să creadă că trebuie recompensat financiar pentru orice gest.”

În schimb, Victoria menționează că o mică recompensă financiară poate fi potrivită pentru activități suplimentare, care presupun un efort în plus. De exemplu, copilul îl poate ajuta pe tatăl său să spele mașina, poate participa la o activitate mai amplă de ordine în scara blocului sau în curte ori își poate ajuta sora mai mică să înțeleagă o temă mai dificilă pentru școală: „În astfel de situații copilul învață că efortul suplimentar și implicarea pot genera un câștig, iar această lecție se apropie de modul în care funcționează lumea reală a muncii.”

Totodată, cu ajutorul acestei practici copilul experimentează rolul de „prestator de servicii” și învață că dacă vrea să câștige bani în plus față de cei de buzunar, trebuie să identifice o nevoie (a părintelui) și să ofere o soluție (munca lui). Acest lucru poate deveni un mic stimulent pentru spiritul de inițiativă al copilului.

Potrivit specialistei, atunci când această practică este bine implementată, se dezvoltă și un set de abilități. Prima este legătura dintre efort și bani, mai bine spus – conceptul de muncă productivă. „Copilul înțelege că banii au o sursă și că acea sursă necesită timp și energie. Nu mai există senzația că banii sunt un drept necondiționat, pe care o alocație fixă, lunară i-o poate da uneori. La fel copilul învață să aprecieze mai mult ceea ce cumpără cu banii «munciți» decât cu banii primiți «degeaba»”, spune Victoria.

A doua abilitate pe care o pot căpăta copiii atunci când primesc bani pentru anumite activități este capacitatea de a înțelege valoarea muncii lor. De exemplu, dacă un părinte spune: „Îți dau 50 de lei să cureți garajul”, copilul poate considera că activitatea necesită mai mult timp și poate propune o altă sumă. Astfel, el începe să înțeleagă că valoarea muncii poate fi discutată în funcție de efortul implicat.

„Aceasta este o abilitate financiară avansată – negocierea salariului. Copilul învață să își evalueze propria muncă, să își cunoască valoarea și să argumenteze pentru o compensație corectă. De asemenea, învață să refuze o ofertă pe care o consideră sub preț, înțelegând că timpul lui valorează ceva.”

Cea de-a treia abilitate se referă la sesizarea diferenței dintre responsabilitățile care fac parte din viața de zi cu zi și reflectă respectul reciproc dintre membrii familiei și activitățile suplimentare. Respectiv, specialista subliniază că e foarte important ca părinții să facă această distincție clară și să explice copiilor care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă în calitate de membri ai familiei – de exemplu, să își facă patul, să își strângă jucăriile sau să ajute la strângerea mesei – și care sunt activitățile ce pot fi plătite – de exemplu, spălatul geamurilor, curățenia mai amplă în curte sau tunsul ierbii. „În acest mod, copilul învață o lecție foarte importantă, că nu orice activitate este plătită, dar și își dezvoltă simțul datoriei civice.”

A patra abilitate pe care o pot deprinde copiii, dar nu și ultima, este gestionarea banilor care nu apar regulat. Spre deosebire de banii de buzunar oferiți periodic, sumele câștigate din activități ocazionale pot fi diferite de la o perioadă la alta. Uneori copilul poate primi 20 sau 50 de lei, iar alteori poate să nu primească nimic. „Această situație îi oferă o lecție valoroasă pentru viața de adult. Copilul începe să înțeleagă că nu este întotdeauna bine să cheltuiască imediat toți banii primiți, deoarece în perioada următoare s-ar putea să nu mai apară alte venituri. În acest fel, el învață treptat să fie mai atent la modul în care își gestionează banii și să se gândească și la economisire.”

Despre avantaje pe termen lung ale acestei practici Victoria menționează că acei copii care au învățat că veniturile pot fi obținute prin efort și inițiativă devin adulți mai responsabili financiar, mai disciplinați și mai încrezători în propria capacitate de a genera venituri.

Potrivit specialistei, dacă această metodă este folosită excesiv sau fără reguli clare, există și riscuri. Cel mai mare risc este ca activitățile să fie motivate doar de bani, iar copilul să își piardă motivația naturală de a ajuta sau de a face lucruri din responsabilitate. Altfel zis, dacă orice gest este plătit, copilul poate ajunge să întrebe constant: „Cât primesc pentru asta?”.

Un alt risc este transformarea relației din familie într-una tranzacțională, în care ajutorul reciproc dispare și este înlocuit de negocieri permanente. De asemenea, stabilirea unor sume nepotrivite poate crea așteptări nerealiste despre cât de ușor se câștigă banii sau poate genera frustrare dacă efortul nu este apreciat corect.

„De aceea este important ca părinții să păstreze un echilibru. La fel, un acord scris sau măcar verbal clar este fundația unei educații financiare sănătoase. Acesta funcționează ca un contract de muncă simulat și pregătește copilul pentru ceea ce înseamnă relațiile profesionale la maturitate.”

Victoria afirmă că, în primul rând, este importantă definirea clară a activității. Copilul trebuie să știe exact ce are de făcut, cât de bine trebuie realizată sarcina și cât de des. De exemplu, în loc de o formulare vagă precum „curăță garajul”, este mai util să se explice concret, pe pași: mătură podeaua, strânge cutiile de pe jos și așează uneltele pe raft. La fel, standardul de calitate trebuie explicat simplu – de exemplu, un geam este spălat bine atunci când nu mai rămân urme sau dungi.

„Alte elemente importante sunt stabilirea modului de plată și a momentului plății. De asemenea, regulile trebuie să includă și consecințele. Dacă activitatea nu este realizată sau este făcută superficial, recompensa poate să nu fie oferită sau poate fi redusă. Copilul învață astfel că rezultatul muncii sale contează și să simtă consecința greșelilor sau a lipsei de responsabilitate.”

În general, specialista susține că la vârsta de patru-cinci ani nu este recomandat să oferi bani pentru activități. La această vârstă copiii nu au încă o înțelegere clară a valorii banilor, iar activitățile lor ar trebui să fie motivate mai ales de joacă, curiozitate și dorința de a participa la viața familiei. 

Astfel, vârsta potrivită pentru a începe să oferi copiilor mici recompense financiare pentru anumite activități este șase-șapte ani. „Totuși, există o condiție importantă. Copilul trebuie să înțeleagă deja ce înseamnă banii, să poată număra și să știe că o sumă mai mare valorează mai mult decât una mai mică.”

În această ordine de idei, pentru cei mici, în introducerea acestei practici, accentul ar trebui să fie plasat pe înțelegerea conceptului de bani și pe formarea unor obiceiuri simple, precum economisirea sau alegerea între două dorințe. Activitățile recompensate financiar trebuie să fie foarte simple, ocazionale și însoțite de explicații din partea părinților. Totodată, recompensa ar trebui să apară imediat, iar părintele poate număra împreună cu copilul suma pe care i-o oferă, punând-o ulterior în pușculiță.

„Activitățile trebuie să fie scurte, de aproximativ 15-20 de minute, și potrivite vârstei. De exemplu, copilul poate ajuta la strângerea jucăriilor, la ștergerea prafului de pe rafturile joase, la sortarea hainelor după culoare înainte de spălat sau la plantarea florilor împreună cu părinții. La fel, poate participa la activități precum udarea plantelor sau adunarea frunzelor din curte. De asemenea, este bine ca părintele să participe alături de copil, transformând activitatea într-o experiență comună de învățare, nu într-o sarcină impusă.”

Pentru preadolescenți (11-13 ani), în schimb, Victoria precizează că lucrurile pot deveni mai structurate, deoarece aceștia încep să înțeleagă mai bine legătura dintre timp, efort și valoarea muncii. La această etapă recompensa nu mai trebuie să fie neapărat imediată, ei pot înțelege ideea unei plăți la sfârșitul săptămânii pentru activități realizate constant.

„Preadolescenții pot începe să înțeleagă că modul în care este făcută o activitate contează. Astfel, dacă o sarcină nu este realizată sau este făcută superficial, recompensa poate fi mai mică. În acest fel, ei învață treptat că responsabilitatea și calitatea muncii sunt importante, nu doar finalizarea rapidă a unei activități.”

Exemple de activități potrivite pentru această vârstă pot include îngrijirea animalului de companie, curățarea mașinii, spălatul geamurilor la parter sau ajutorul la lucrări simple în curte, cum ar fi tunsul ierbii (sub supravegherea părinților).

Pentru adolescenți (14-18 ani) scopul acestei practici nu mai este doar familiarizarea cu banii, ci apropierea de modul în care funcționează viața economică reală. Potrivit specialistei, adolescenții pot înțelege deja ideea de buget, responsabilitate și inițiativă, iar activitățile pot deveni mai complexe și pot fi remunerate periodic, de exemplu lunar.

„La această etapă părinții pot stabili împreună cu adolescentul un mic buget pentru activități. Exemple de activități pot include curățenia mai amplă în garaj sau în pod, spălarea geamurilor, vopsirea unui gard sau organizarea unor documente în casă. Totodată, adolescenții pot fi încurajați să dezvolte inițiativă și spirit antreprenorial, de exemplu oferind aceleași servicii și vecinilor sau altor persoane din comunitate.”

Notă: potrivit specialistei, în cazul activităților creative sau al hobbyurilor, este bine să fim atenți. Desenul, pictura sau cântatul la un instrument ar trebui încurajate în primul rând din pasiune și plăcere, nu transformate direct într-o activitate plătită.

„Totuși, dacă un copil creează ceva valoros, de exemplu, o felicitare, o brățară sau un obiect decorativ, părintele poate să îl cumpere ca un client, nu ca o recompensă. Astfel, copilul înțelege că ceea ce creează poate avea valoare și că își poate transforma pasiunea într-o mică inițiativă economică.”

Notă: în ceea ce privește notele la școală, specialista afirmă că acestea nu ar trebui să fie achitate, iar copilul ar trebui să fie motivat din interior să descopere lucruri noi, să învețe și să devină tot mai bun. Dacă notele sunt asociate cu bani, există riscul ca elevul să învețe doar pentru recompensă, nu din dorința de a înțelege materia. În momentul în care disciplina devine mai dificilă sau rezultatele nu mai sunt la fel de bune, motivația poate scădea rapid, pentru că efortul nu mai este perceput ca „rentabil”.

„O abordare mai sănătoasă este să fie apreciat efortul și perseverența, nu doar rezultatul. De exemplu, părintele poate încuraja copilul spunând: «Știu că ai un test dificil la matematică. Dacă astăzi mai exersezi o oră în plus, te recompensez». În acest fel, accentul cade pe muncă, disciplină și dorința de a progresa, nu doar pe nota finală. Totuși, recomandarea mea personală este ca părinții să folosească această metodă doar atunci când simt că este cu adevărat necesară, de exemplu dacă un copil are dificultăți la o anumită disciplină sau dacă părinții doresc să îi stimuleze interesul într-un domeniu anume. Important este ca recompensa să fie un instrument de motivare temporar, nu scopul principal al învățării.”

O regulă simplă, spune Victoria, este ca părinții să încerce să imite logica pieței reale a muncii, nu să stabilească sume la întâmplare. Copilul trebuie să înțeleagă că o activitate are o anumită valoare, aproximativ cât ar costa dacă ar fi făcută de o altă persoană.

De exemplu, părintele se poate gândi cât ar plăti pe cineva să spele mașina sau să tundă iarba și să folosească această sumă ca punct de reper. Apoi, recompensa se poate ajusta în funcție de vârstă și de modul în care este realizată activitatea. La opt ani, copilul poate primi 20-30 % din prețul pieței, căci face treaba mai încet, cu ajutor, de o calitate medie. La 14 ani, poate primi 70-90 % din prețul pieței, fiindcă face treaba ca un adult, eficient și calitativ.

„Există mai multe metode simple prin care părinții pot stabili suma pentru activitățile plătite, în funcție de vârsta copilului și de tipul sarcinii. Cea mai simplă metodă, mai ales pentru copiii mici, este plata pe activitate. Adică se stabilește o sumă clară pentru o sarcină bine definită, de exemplu, spălatul mașinii, strângerea frunzelor din curte sau curățenia în garaj. Avantajul este că regula este ușor de înțeles și plata se face imediat după finalizarea activității. Pentru adolescenți, în schimb, se poate folosi și plata pe oră, astfel încât ei să înțeleagă mai bine legătura dintre timp și bani”, afirmă specialista.

O altă variantă este sistemul mixt, în care există o sumă de bază pentru activitate și un mic bonus dacă sarcina este realizată foarte bine. Astfel, copilul învață că nu contează doar să termine treaba, ci și să o facă calitativ.

Totodată, în cazul adolescenților mai mari se poate stabili chiar o sumă lunară pentru anumite responsabilități constante, de exemplu, ajutorul în activitatea profesională a părinților sau alte sarcini recurente din gospodărie. „Această abordare seamănă cu un mic salariu și îi ajută să înțeleagă mai bine cum funcționează veniturile regulate și gestionarea timpului.”

Potrivit specialistei, părinții trebuie să se implice activ cu sfaturi și îndrumare, dar fără a controla în totalitate deciziile copilului. Scopul nu este ca părintele să gestioneze banii copilului, ci să-l învețe cum să îi gestioneze singur. „Un copil care greșește cu 10 lei la șapte ani va învăța o lecție ieftină. Un adult care greșește cu 10.000 de lei la 30 de ani plătește mult mai mult pentru aceeași lecție.”

Victoria precizează că, la vârsta de cinci-opt ani, părintele trebuie să explice pas cu pas cum se folosesc banii. Între nouă și 12 ani, părintele trebuie să ofere sfaturi și explicații, dar și să lase copilul să ia singur decizii simple. În perioada 13-15 ani, rolul părintelui devine mai degrabă de consultant, oferind orientare fără a controla deciziile, iar la 16-18 ani, părintele trebuie să devină mai mult observator, intervenind doar atunci când apar greșeli importante.

„Pentru a explica simplu copiilor cum să își împartă banii, poate fi folosită regula 50-30-20. Aceasta îi ajută să învețe echilibrul dintre dorințe, cheltuieli și economii.”

Regula funcționează astfel:
# 50 % – pentru marea dorință (jumătate din bani se pun deoparte pentru un obiect mai important sau mai scump pe care copilul îl dorește, de exemplu o jucărie mai mare, un joc, un telefon; astfel copilul învață să economisească și să aibă răbdare);
# 30 % – pentru cheltuieli zilnice (acești bani pot fi folosiți pentru mici plăceri: dulciuri, sucuri, mici jucării sau alte lucruri pe care copilul vrea să le cumpere imediat);
# 20 % – pentru economii sau situații speciale (această parte se păstrează pentru viitor sau pentru situații neprevăzute; copilul învață că este bine să ai mereu o rezervă de bani).

„Pe măsură ce copilul crește și începe să înțeleagă mai bine gestionarea banilor, poate fi introdusă regula folosită frecvent și de adulți – 50-30-20, care pune accentul pe economii și pe echilibrul dintre nevoi și dorințe:
# 50 % – pentru necesități (cheltuieli importante sau obligatorii, de exemplu: transport, rechizite, activități necesare);
# 30 % – pentru dorințe și plăceri personale (lucruri pe care copilul le dorește, dar care nu sunt neapărat necesare: jocuri, dulciuri, ieșiri cu prietenii);
# 20 % – pentru economii (bani puși deoparte pentru siguranță financiară sau pentru obiective mai mari din viitor).”

Potrivit specialistei, această regulă îi ajută pe tineri să înțeleagă că o parte din bani trebuie întotdeauna economisită, deoarece economiile oferă stabilitate și libertate în luarea deciziilor financiare. „În timp, această disciplină financiară îl ajută să dezvolte obiceiuri sănătoase de gestionare a banilor și să își construiască siguranța financiară pe termen lung.”

Preluat de la: diez.md