O aplicaţie numită COVID Symptom Tracker, realizată de cercetătorii de la King’s College din Londra, arată că din ce în ce mai puţini britanici prezintă simptome specific COVID-19. În ultimele două săptămâni, numărul celor care aveau simptome ale infecţiei cu noul coronavirus a scăzut cu aproape 70%, conform datelor colectate în cadrul aplicaţiei. Aplicaţia COVID Symptom Tracker îi ajută pe utilizatori, prin intermediul unui chestionar, să identifice potenţiale simptome ale infecţiei cu noul coronavirus.
În prezent există aproximativ 600.000 de britanici, conform aplicaţiei, care au simptome de infecţie cu SARS-CoV-2, faţă de peste 2 milioane, câţi erau la 1 aprilie.
Asta arată că numărul noilor infecţii este în scădere şi urmează să fie luate în considerare măsurile de relaxare a restricţiilor, care vor fi puse însă în practică treptat.
<!–
Formul de quiz
–>
Autorităţile britanice au spus că, cel mai probabil, măsurile de restricţie actuale rămân valabile cel puţin până la mijlocul lunii mai, în ciuda efectelor asupra economiei.
Profesorul Keith Neal, epidemiolog la Universitatea Nottingham, a declarat pentru dailymail că „numărul în scădere al noilor cazuri de infecţie este un argument solid că măsurile de restricţie funcţionează, dar trebuie să fim în continuare în alertă, să fim precauţi şi să nu ne pripim cu concluziile”.
Preluat de la: csid.ro