drawn_colored_blank_map_of_europe_1920_20977000-586x319.png
Mutarea în străinătate poate părea pentru unii cea mai mare aventură, iar majoritate oamenilor aleg să facă această schimbare pentru un singut lucru, şi anume salariul, potrivit Business Insider.

Cei mai mulţi expatriaţi la nivel global – 41% – s-au mutat pentru a-şi schimba viaţa sau cariera, fie că a fost vorba de o alegerea sau de o necesitate, arată un raport al reţelei şi ghidului global InterNations, realizat pe anul 2017. Pentru a ajunge la aceste date, InterNations a efectuat un sondaj pe 12.519 de repondenţi expatriaţi din 166 de naţionalităţi, oameni care trăiesc în 188 de ţări din întreaga lume.

După partea materială, iubirea faţă de o anumită ţară a cântărit în decizia a 12% dintre participanţii la studiu de a se muta din ţara lor în alta. Dorinţa unei vieţi mai bune a dist motivul pentru care în 8% dintre respondenţi s-au mutat, iar în jur de 7% dintre aceştia au simţit nevoia de o aventură. Doar un procent de 3% au simţit nevoia de a se bucura de o viaţă într-o ţară străină.

Grecia se află pe ultimul loc pe indicele de finanţare personală, jumătate dintre expatriaţi au raportat că nu au venituri suficiente pentru a ţine pasul cu cheltuielile zilnice. La celălalt pol se află Vietnamul, care ocupă poziţia cea mai înaltă în top, 93% dintre expatriaţi spun că au suficient sau chiar mai mult decât ar avea nevoie pentru a-şi acoperi costurile.

Acestea sunt costurile medii în diferite ţări din Europa în funcţie de raportul realizat de către InterNations:

# Polonia

Costul traiului comparat cu cel al Statelor Unite ale Americii este cu 41% mai scăzut în această ţară. Chiria pe o lună în Polonia este în medie 481 dolari, iar utilităţile ajung la o valoare de 174 dolari. Un cappuccino costă undeva la 2,13 dolari, iar o bere 1,96 dolari.

# Portugalia

În Portugalia, costul traiului comparativ cu cel din America este cu 26% mai scăzut. Chiria pe o lună ajunge la 589 dolari. Aici, utilităţile ajung la aproximativ 103 dolari pe lună. Un cappuccino costă aproape 1,40 dolari, iar o bere aproximativ 1,80%.

# Ungaria

Costurile de zi cu zi comparativ cu cele din Statele Unite ale Americii sunt cu 35% mai mici. Chiria pe o lună este de 442 dolari, iar utilităţile ajung la preţul lunar de 179 dolari. În Ungaria, o bere costă 1,56, iar un cappuccino 1,45 dolari.

# Elveţia

Când vine vorba de Elveţia, costul traiului comparativ cu cel din SUA este cu 78% mai ridicat. Chiria pe o lună de zile poate fi de 1,520 dolari, iar utilităţile aproximativ 184 dolari. Un cappuccino costă în medie 4,79 dolari, iar o bere valorează undeva la 6,80 dolari.

# Belgia

Traiul în Belgia costă cu 11% mai mult decât cel din America. Pe lună, chiria ajunge la aproximativ 900 dolari, iar utilităţile la aproximativ 151 dolari. Un cappuccino valoarează în medie 3,15 dolari, iar o bere costă 4,17 dolari.

# Rusia

Costurile sunt cu 41% mai mici decât cele din Statele Unite ale Americii. Chiria pe lună este de aproximativ 520 dolari, iar utilităţile lunare sunt de aproximativ 112 dolari. Un cappuccino valorează aproape 2,25 dolari, iar o bere în jur de 1,22 dolari.

# Malta

Costul traiului de zi cu zi comparat cu cel din Statele Unite ale Americii este cu doar 5% mai scăzut în Malta. Chiria pe lună este de aproximativ 811 dolari, utilităţile valorând în medie 93 dolari. Un cappuccino este aproximativ 2 dolari, iar berea costă în medie 3 dolari.

# România

În România costurile, comparativ cu cele din Statele Unite ale Americii, sunt cu 48% mai mici. Chiria este în medie 320 dolari pe lună, iar utilităţile sunt de aproximativ 100 dolari lunar. Un cappuccino este în jur de 1,63 dolari, iar berea costă 1,30 dolari.

# Luxemburg

Costurile de zi cu zi în comparaţie cu cele din Statele Unite ale Americii sunt cu 25% mai ridicate. Lunar, în Luxemburg, chiria costă în medie 1.600 dolari, iar utilităţile sunt de aproape 260 dolari. Un cappuccino este aproximativ 3,66 dolari, iar berea 5,60 dolari.

# Cehia

Costurile traiului în această ţară comparativ cu cele din America sunt cu 35% mai scăzute. Chiria este în medie de 530 dolari, iar utilităţile sunt de aproximativ 180 dolari. Un cappuccino este undeva la 1,90 dolari, iar o bere poate ajunge la o medie de 1,40 dolari.

Preluat de la: diez.md