presa-rusa-turismul-vitivinicol-in-republica-moldova-l-a-intrecut-in-popularitate-pe-cel-sexual-11468.jpg
Cea mai scumpă de vin vândută vreodată este The Setting Wines Alexander Valley Cabernet Sauvignon. 350.000 de dolari a plătit pentru ea un colecţionar de vinuri privat din Mississippi.

Vinul a fost creat de Jesse Katz, un vinificator celebru din SUA, pentru agentul de la Holliwood Shep Gordon. Acesta a donat-o fundaţiei caritabile a bucătarului Emeril Lagasse, Carnivale du Vin, care în fiecare an organizează un eveniment caritabil. Sticla de 750 ml avea chiar şi autograful agentului, iar eticheta a fost concepută chiar de el.

Jesse Katz este cel mai tânăr creator de vinuri din America. În 2010 s-a alăturat companiei Lancaster Estate, iar în 2012 şi-a înfiinţat propria cramă, Devin Proof. De atunci a avut pe lista de clienţi o mulţime de celebrităţi. Justin Timbelake şi Jessica Biel sunt doar două dintre vedetele care au apelat la Katz pentru a le realiza vinul pentru recepţia dată în cinstea nunţii.

Fundaţia lui Emeril Lagasse susţine cauze legate de copii. Anul acesta au strâns peste 1,5 milioane de dolari.

Preluat de la: diez.md