Zo799eQ.jpg
Institutul Legatum, o organizaţie de cercetare din Londra, a lansat Indexul Anual al Prosperităţii pe glob, un sondaj de mari dimensiuni, care clasează cele mai prospere ţări din lume, potrivit Business Insider. Astfel, dacă în ultimii 7 ani, Norvegia a ocupat locul 1 al clasamentului, statistica pentru 2016 arată o surpriză, cel mai prosper stat este altul.

Institutul Legatum ia în calcul mult mai mulţi factori, astfel organizaţia are în vedere 104 variabile în elaborarea listei. Variabilele includ indicatori tradiţionali precum PIB-ul, numărul de oameni din piaţa muncii, dar şi statistici detaliate precum numărul de servere securizate pe care le deţine o ţară, sau cât de odihniţi se simt oameni în viaţa de zi cu zi. Variabilele sunt împărţite apoi în nouă subindexuri: calitate economică, mediu de afaceri, guvernare, educaţie, sănătate, siguranţă, libertate personală, capital social şi mediu natural. Iar indexul are în considerare 149 de state din lume.

#Locul 10 – Marea Britanie

marea-britanie

Marea Britanie, în ciuda Brexitului, a avansat de pe pozitia 15 în anul 2015, pe locul 10 în indexul pe anul trecut. Cea mai bună variabilă a fost mediul de afaceri, fiind pe locul 5 în această privinţă.

#Locul 9 – Danemarca

Motley Magazine

Motley Magazine

Pe locul 9 se situează Danemarca, cu standarde înalte în ceea ce priveşte nivelul de trai, şi cu un scor ridicat în privinţa securităţii şi siguranţei.

#Locul 8 – Suedia

suedia.ro

suedia.ro

Suedia, a căzut de pe locul al 5-lea pe locul al 8-lea, păstrând totuşi un scor ridicat în ceea ce priveşte calitatea economică şi guvernarea.

#Locul 7 – Olanda

Carpati Travel

Carpati Travel

Olanda, se situează pe locul 2 în lume la educaţie şi calitate economică, înregistrând astfel locul 7 mondial în topul Legatum al Prosperităţii.

#Locul 6 – Australia

Gapyear.com

Gapyear.com

Australia se face remarcată prin nivelul de trai al cetăţenilor, dar şi prin capitalul social, care este al doilea ca mărime din lume, astfel statul situându-se pe locul 6 mondial.

#Locul 5 – Canada

Travel with H2O Tours

Travel with H2O Tours

Canada înregistrează o creştere masivă în prosperitate, de la an la an, fiind pe locul 5. Conform Institutului, statul canadian este al 3-lea din lume la nivelul de capital social şi la mediul de afaceri, şi al doilea în privinţa libertăţii personale.

#Locul 4 – Elveția

TOUREX

TOUREX

Elveţia, care se încadrează mereu printre cele mai prospere ţări, este locul 1 în lume la educaţie şi locul 3 la sănătate, per total fiind pe locul 4 mondial.

#Locul 3 – Finlanda

Aventurescu.ro

Aventurescu.ro

Finlanda este în top 3, prezentând cea mai bună şi eficientă guvernare din lume.

#Locul 2 – Norvegia

Nordic Visitor - Norway

Nordic Visitor – Norway

Pentru 7 ani consecutiv, Norvegia a fost cea mai prosperă ţară din lume, dar anul acesta a fost depăşită, nefiind mai sus de locul 3 în niciuna dintre variabile.

#Locul 1 – Noua Zeelandă

u3awellingtoncity.org.nz

u3awellingtoncity.org.nz

Noua Zeelandă a devenit oficial cea mai prosper stat din lume, potrivit studiului făcut de Legatum. Este pe locul 1 mondial în privinţa capitalului social şi al calităţii economice şi pe locul 2 la guvernare şi profitabilitatea mediului de afaceri.

 

 

Preluat de la: diez.md