Pentru majoritatea oamenilor, respirația neplăcută de dimineață este o experiență obișnuită. De cele mai multe ori, nu este semn de boală, ci doar o consecință firească a proceselor biologice din timpul somnului. Totuși, atunci când respirația urât mirositoare devine persistentă sau neobișnuit de puternică, poate fi vorba de o problemă medicală ce necesită atenție.
Fenomenul este legat de scăderea fluxului salivar pe timpul nopții. Saliva are un rol esențial, nu doar menține umiditatea cavității bucale, ci și reglează aciditatea și conține proteine antimicrobiene precum lactoferina, lizoenzima și imunoglobulinele secretorii, care controlează populațiile bacteriene. Atunci când acest mecanism natural de protecție încetinește, bacteriile anaerobe, precum Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia și Fusobacterium nucleatum, se multiplică rapid. Aceste microorganisme descompun resturile alimentare și celulele moarte, eliberând compuși volatili ai sulfului (hidrogen sulfurat, metil mercaptan, dimetil sulfură) responsabili pentru mirosul caracteristic al respirației de dimineață.
Gingivita și parodontoza se numără printre cele mai frecvente cauze ale halitozei persistente. Bacteriile care produc gaze sulfurate sunt implicate și în inflamația țesuturilor gingivale, ducând la retracții, pierdere de os și, în cazuri severe, mobilitatea dinților. Uneori, halena persistentă este primul semn vizibil al unei afecțiuni parodontale în evoluție.
O salivare insuficientă favorizează multiplicarea bacteriilor și creșterea concentrației de compuși odorigeni. Xerostomia poate fi cauzată de deshidratare, dar și de medicamente frecvent prescrise antihistaminice, antidepresive sau tratamente pentru hipertensiune.
Sinuzitele cronice și amigdalitele pot genera o halitoză persistentă. Secrețiile nazale și prezența „pietrelor amigdaliene” (tonsilolite) oferă bacteriilor mediul ideal pentru a produce gaze urât mirositoare, greu de eliminat prin periaj sau apă de gură.
Refluxul acid din timpul nopții poate aduce în cavitatea bucală particule de mâncare și acid gastric, generând un miros acru sau metalic. În astfel de cazuri, sursa mirosului este tractul digestiv, nu cavitatea orală.
Anumite boli metabolice pot schimba mirosul respirației. Diabetul necontrolat duce la respirație cu miros de acetonă; bolile renale provoacă un iz de amoniac, iar afecțiunile hepatice avansate determină o respirație dulceagă, specifică (foetor hepaticus).
Foto: shutterstock
Preluat de la: csid.ro
