camin-pentru-batrani.jpg

Cămin pentru vârstnici ca un hotel de lux. Cu o investiţie de peste 2,5 milioane de euro, trei prieteni au pus bazele unui loc unde românii şi saşii beneficiază de îngrijire medicală, terapie şi confort.

La nici 20 de kilometri de Sibiu, la Şura Mică, trei prieteni şi foşti colegi de facultate au deschis Căminul pentru vârstnici cu îngrijiri de tip hotelier şi îngrijire medicală. „ Dr. Eric Scheler şi dr. Nicolae Bârsan au fost colegi de facultate, la Cluj-Napoca, şi sunt stabiliţi în Germania, respectiv în Austria. În urmă cu doi ani s-au întâlnit într-un concediu, în Italia, şi acolo au stabilit să construiască în România un complex pentru persoane vârstnice, la cele mai înalte standarde. Cel de al treilea investitor este Emilia Trană.

Căminul a apărut în doar doi ani şi are deja 20 de locatari „de lux”, între care şi academicianul George Litarczek, cel care a adus anestezia în România, în anii `50.

<!–

Formul de quiz

–>

Nu oricine îşi poate permite, însă, o asemenea îngrijire. Costul pentru o lună este cuprins între 1.000 şi 1.500 de euro. „Academicianul George Litarczek, care a adus anestezia în România, care l-a operat pe Gheorghiu Dej sau pe Elena Ceuşescu a fost primul nostru locatar. El a venit dintr-un spital din Petroşani. Lângă spital e un centru de dializă care aparţine unei foste eleve a sa, iar când a făcut insuficienţă renală, a avut nevoie de dializă. De aceea a făcut la Petroşani. Acum este la noi, din 15 august. Este cetăţean american, născut la Boston, a copilărit la Cambridge şi a studiat la Londra”, a spus Jeny Bârsan, soţia doctorului Eric Schelker, conform Mediafax.

Căminul pentru vârstnici va avea deschiderea oficială în 29 septembrie.

Preluat de la: csid.ro