Aerial-View-Arkutino-Region-Resort-Dyuni-Burgas-Region-Bulgaria_Depositphotos_200397202_l-2015.jpg
Cetățenii români, inclusiv cei din Republica Moldova, vor putea merge în Bulgaria doar cu actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică, țara de peste Dunăre eliminând orice restricţie pentru români.

„Guvernul Bulgariei a anunţat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei COVID-19. Vestea bună este că turiştilor români li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică”, conform turoperatorului Travel Planner, citat de AGERPRES.

Aşa cum prevede Ordinul oficial, „țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România”. După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie.

„În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâţi să-şi rezerve o vacanţă spre sfârşit de august sau septembrie, din cauza posibilităţii introducerii unor restricţii. Iată că avem decizia autorităţilor din Bulgaria în privinţa turiştilor români, de eliminare a oricăror restricţii, care vine la timpul potrivit şi astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival.

<!–

–> <!–

–>

Până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat, iar turiştii români trebuie să ştie că foarte greu mai pot găsi locuri. Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30 % reducere şi de o relaxare mai mare a gradului de ocupare.

Recomand mai ales luna septembrie, pentru că vorbim de reduceri atractive, vremea este foarte bună, iar anul trecut vânzările au mers foarte bine până spre 20 septembrie”, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Preluat de la: diez.md