diez-share-facebook.png
Biserica Suediei va investi 6 milioane de dolari în startup-uri digitale. Aceasta se alătură fondului de investiții Luminar Ventures și va avea rolul de partener limitat (LP).

Fondul de investiții durabile al Bisercii Suedeze s-a alăturat Luminar Ventures, care are un capital de 60 milioane de dolari, scrie start-up.ro.

Aceasta este prima data când ramura sa de administrare a investițiilor finanțează startupuri. Astfel, Biserica își completează portofoliul cu o nișă nouă, în prezent fiind constituit din afaceri cotate la bursă.

Decizia de a investi într-un fond de capital de risc a venit ca urmare a faptului că își doresc să contribuie la o dezvoltare durabilă a societății și a economiei, a declat Gunnela Hahn, cel care conduce fondul Bisericii Suedeze, potrivit Nordic.Businessinsider. Acesta a mai menționat că biserica nu va avea niciun rol activ în cadrul companiilor în care investește.

„Domenii pentru e-health și e-learning vor contribui la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Dar nu veți găsi aceste companii la bursa de valori”, a declarat Gunnela Hahn.
Decizia de finanțare este mai mult o excepție de la regulă, fiind o proporție mică din totalul de investiții ale bisericii, care se ridică la aproape 1 miliard dolari.

Potrivit fondului Luminar Ventures, programul de investiții se va concentra pe „companii tinere, axate pe tehnologie digitală”. Acesta a fost finanțat de Fondul European de Investiții (EIF) și de investitorul suedez de stat SAM Invest, alături de celelalte 2 entități.

Fondul este condus de către Jacob Key și Magnus Bergman, în colaborare cu Sting, un accelerator de startupuri din Stockholm. Key a avut legături cu Warner Music Group și a investit anterior în companii precum Challengermode și Pacemaker. Lista de investiții ale lui Bergman include companii precum Prezi și Truecaller.

Preluat de la: diez.md