belarus3.jpg
Un manifestant a fost ucis luni seara în Belarus de un dispozitiv exploziv pe care intenţiona să îl arunce asupra forţelor de ordine, în timpul protestelor împotriva realegerii duminică a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a anunţat poliţia locală, relatează AFP, citat de agerpres.

„Unul dintre protestatari a încercat să arunce un dispozitiv exploziv asupra forţelor de ordine, dar acest dispozitiv a explodat în mâinile sale”, omorându-l, a precizat poliţia într-un comunicat.

Mai multe alte persoane au fost, de asemenea, rănite, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Belarus, Olga Tchemodanova, fără a da detalii.

Forțele de ordine trag în manifestanți cu gloanțe de cauciuc și folosesc grenade lacrimogene și tunuri cu apă. Zeci de persoane au fost reținute, potrivit ultimelor informații.

În Minsk, autoritățile au tăiat internetul, pentru ca protestatarii să nu mai poată comunica.

Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Lukașenko, de negăsit. Nici stafful ei nu știe unde este, scrie digi24.

Linas Linkevičius, ministrul de externe din Lituania, a scris pe Twitter că încearcă de câteva ore să dea de Svetlana Tihanovskaia, dar nu reușește. „Încerc să dau de Svetlana de câteva ore și nu reușesc. Nimeni din stafful ei nu știe unde este. Îmi fac griji pentru siguranța ei”, a scris Linas Linkevičius.


Amintim pe 9 august, în Belarus au avut loc alegeri prezidențiale. Conform datelor oficiale, a câștigat Lukașenko. Acesta se află la conducerea țării timp de un sfert de secol.

Exit pollurile postate de media de stat din Belarus îl arătau pe Lukaşenko câştigând cu aproximativ 80 % din voturi, un rezultat despre care purtătoarea de cuvânt a lui Tihanovskaia, Anna Krasulina, a declarat pentru dpa că este „departe de orice realitate”.

După anunțarea rezultatelor exit-pollurilor, în stradă au ieșit să protesteze mai mulți oameni care au acuzat autoritățile de fraudarea alegerilor.

Preluat de la: diez.md