Un poet se plimbă printr-un parc imens, afundat în gândurile sale, când, deodată, din spatele unei tufe de flori apare o tânără cu o faţă extraordinar de frumoasă. Inspirat de minunata apariţie, decide să-i scrie o poezie acolo, pe loc. Se caută, dar nu găseşte nimic pe care să scrie poezia, ci doar un pix. Atunci, timid, o întreabă pe prea frumoasa domniţă:
– Nu vă supăraţi, aveţi din întâmplare nişte hârtie?
– Îmi pare rău, n-am, şi eu m-am şters cu frunze de brusture.