cross-920x613-1.jpg
Ministerul Afacerilor Interne din Georgia a anunțat că cauza decesului lui Lekso Lashkarava ar fi fost supradozarea cu substanțe narcotice. Potrivit directorului Departamentului poliția criminală, Mamuka Celidze, pe trupul acestuia au fost găsite urme de droguri, scrie interpressnews.ge.

„Pe marginea acestui caz, colaboratorii MAI-ului au efectuat peste 200 de proceduri penale, au fost interogați peste 110 persoane și au fost verificate 65 de camere de luat vedere.

Pentru a elucida cauza decesului, a fost organizată o echipă de medici legiști în cadrul căreia a fost invitat și un expert independent.

Potrivit expertizei chimice, probele preluate de pe copul cameramanului decedat au arătat prezența a mai multor substanțe narcotice: morfina, codeina, tetrahidrocanabinol (canabis), monocetilmorfin. Drept rezultat, cauza principală a decesului putea fi supradozarea cu aceste substanțe narcotice”, a declarat Celidze.

<!–

–> <!–

–>

Pe această cauză a fost deschis un dosar penal pentru violență. Au fost arestați cinci oameni.

Pe de altă parte, mama cameramanului decedat își exprimă neîncredea în informațiile difuzate de MAI-ul georgian.

Sora acesteia zice că „Morfina ar putea rămâne în sângele decedatului încă din ziua când acesta a fost externat din spital”, scrie TVPirveli.ge.

În urma protestelor violente din Tbilisi din 5 iulie au fost arestate 21 de persoane, iar 36 de persoane au fost declarate victime ale violenței, dintre care 30 sunt jurnaliști și operatori.

Vă amintim că, cameramanul postului de televiziune georgian Pirveli TV Lekso Lashkarava a decedat pe 11 după ce, pe 5 iulie, a fost bătut în timpul manifestațiilor pentru susținerea comunității LGBTQ+ din Tbilisi. Corpul neînsuflețit al lui Lekso Lashkarava a fost găsit la el acasă.

Preluat de la: diez.md