Cu cât oamenii sunt mai singuri și mai izolați, cu atât sunt mai predispuși să devină victime ale dezinformării, consideră Una Titz, directoarea de programe la Fundația Amadeo Antonio din Germania. În ultimii cinci ani, a monitorizat campaniile de știri false din spațiul digital și evoluția mișcărilor antidemocratice.

În acest interviu, experta vorbește despre complicitatea platformelor de social media în erodarea discursului public și felul în care putem deradicaliza oamenii dragi, care au căzut în plasa propagandei. Discuție facilitată de Școala de Jurnalism din Berlin (Berliner Journalisten-Schule).

Autoare: Natalia Sergheev

— Natalia Sergheev: Suntem oarecum deprinși să ne gândim la dezinformare mai ales în ceea ce privește spațiul mass-media. De obicei, dacă avem norocul să avem legi contra dezinformării, acestea protejează consumatorul presei, oricare ar fi ea: TV, online, etc. Rețelele de socializare însă continuă să fie un soi de vest sălbatic. Ce lacune de percepție, să zic așa, există la acest capitol? Ce nu înțelegem când e vorba de dezinformare pe social media?

— Una Titz: Momentan avem practic un shift, deci ce se întâmplă e că până acum rețelele de socializare, înainte să vină Elon Musk, au avut totuși un interes de a monitoriza și de a da anumite chestii jos de pe platforme. Ei bine ce s-a întâmplat de când a fost takeover-ul ăla cu Let That Sink In, a intrat Elon Musk la Twitter, a cumpărat Twitter-ul, s-a întâmplat că rând pe rând toate platformele mari au început să se distanțeze de noțiunea de trust and safety, adică de siguranță și de termenii pe care îi impuneau pe platformele lor ca discursul și ce se tâmplă acolo să fie totuși factic și să nu fie tot felul de nebunii. Și a urmat atunci Meta, atât Instagram cât și, mă rog, tot conglomeratul lui Zuckerberg în jur de Facebook, care și ăia la fel s-au distanțat de ideea de a monitoriza și de a da jos lucruri care sunt corozive pentru societate și le-au înlocuit cu așa-zisele content notes în care, practic, echipe de liberi profesioniști, nici măcar nu sunt liberi profesioniști, sunt, pur și simplu, oameni care de capul lor se iau și zic ok, chestia asta e problematică sau nu, și în felul ăsta s-au spălat pe mâini. Și chestia asta se întâmplă acum și la TikTok și ce vedem este o mare echidistanță în care intră platformele de socializare. Pe de altă parte, dezinformarea este super ieftină.

Deci e foarte, foarte ieftin să o produci la nivel de producție. Dacă o produci spre exemplu prin inteligența artificială, sunt studii, de la NewsGuard dacă nu mă înșel, care dovedesc că ea costă în jur de 400 de dolari pe lună să ai un canal întreg operabil de fake content, care nu sunt sume mari. Pe de altă parte, prin platformele, prin asistența inteligenței artificiale cum e ChatGPT și așa mai departe orice om acasă poate să ia informațiile și să le posteze de unul singur fără să aibă nu știu ce canal profesionist de dezinformare. Și atunci ai, practic fenomenul platformelor care sunt indiferente, ai fenomenul acestei rețele antidemocratice care are un interes foarte mare în a intra pe platformele respective să dezechilibreze discursul societății și să-l ducă în tot felul de direcții dubioase și după aia mai ai încă practic la nivelul individului foarte mulți oameni care nu au niciun fel de competență medială și care stau și consumă diverse chestii pe care ei nu pot să le vadă ca fiind dezinformare, nu pot să le flag-uie ca fiind inteligența artificială, pentru că nu au această cultură sau alfabetizare medială. Deci sunt probleme în toate direcțiile.

— Natalia Sergheev: Să ne oprim un pic la acest punct. Ce s-a întâmplat cu nivelul educației mediatice odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale? Fiindcă recunosc și eu am căzut pradă unor imagini care păreau veridice. Erai de pe somn, bei cafea, vezi o imagine amuzantă, ha-ha, ai pus like și ai mers mai departe, ca doar mai târziu să afli că, de fapt, era generată.

— Una Titz: Chestia funny e că ceea ce văd în Germania și ceea ce îmi spun, spre exemplu, cei care fac competență media, adică care sunt educatori în media, îi că ei încă sunt la nivelul în care trebuie să explice platformele, cum ar fi TikTok sau cum ar fi Facebook-ul, multor oameni care nu știu să le folosească sau le folosesc așa intuitiv, dar ei nu văd nici dezinformarea, care nu este generată de inteligența artificială. Și după aia vii practic cu inteligența artificială cu soundbite-uri care sună unul la unul original, cu imagini care sună unul la unul original și practic ca și cum torni steroizi pe toată treaba asta. Noi nici nu măcar nu vorbim de competență că asta ar fi mai mult de domeniul de cyber-competence deja trece de media literacy. Acolo, momentan la nivel mondial, nu avem încă răspunsuri. Deci trebuie să începem cu acest domeniu. Că mai ai, spre exemplu, când vine vorba de workshopuri de dezinformare că îți pune că sunt deepfake-uri, cum arată și așa mai departe și ne uităm abstract, dar e altă treabă chiar să stai cu inteligența artificială și să te uiți ce face. Plus că ceea ce nu luăm în serios acum este faptul că mulți oameni nu consideră inteligența artificială ca fiind ceva negativ, chiar din contra. Sunt singuri, petrec super mult timp pe ChatGPT și pe asistenții artificiali și ei consideră chestiile astea ca fiind prietenii lor. Și atunci când văd imaginele alea care sunt fake și așa mai departe, chiar dacă le recunosc, că unii au, spre exemplu competența de a recunoaște că sunt generate artificial nu o văd ca o chestie negativă.

— Natalia Sergheev: Și fiindcă tinerii populează spațiul social media deosebit de activ, presupun că ei sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de dezinformare.

— Una Titz: Da și nu. Adică chestia e că era la un moment dat în Statele Unite acum vreo trei-patru luni nu știu dacă ai văzut imaginea aia cu Lobster Jesus. Era un Iisus Hristos acvatic care cumva din creveți se construiește, care se vede evident dacă te uiți un pic la imagine că nu este reală, dar a fost și este cea mai populară imagine, cea mai împărțită imagine istoric pe Facebook. Și dacă te uiți la cine au împărțit-o, n-au fost tinerii, au fost chiar seniorii. Și zice destul de multe despre preconcepția pe care o avem despre tineri pentru că sunt foarte, foarte mulți oameni în vârstă care se bucură foarte mult când văd imaginele respective, că e tradiția aia veche. În anii 90 își trimiteau PDF-uri sau PowerPoint-uri cu muzică, după aia au venit gif-urile alea cu cafeluța de dimineață și acum ai următoarea chestie – inteligența artificială, îți faci imagini pe ChatGPT cu Iisus din creveți.

— Natalia Sergheev: Prin ce provocări trec tinerii și adolescenții pe internet, specifice lor?

— Una Titz: Cred că tot ce ține de lifestyle, de ceva ce îți afectează viața personală, adică dezinformare pe nutriție sau, mă rog, gaming, sport și alte chestii de genul ăsta, asta funcționează foarte bine pentru că sunt, practic, primele noțiuni pe care le primești până când ori se antrenează algoritmul, ori te duci pe platforma persoanei respective care împarte mizeriile și după aia primești mai multe de genul ăsta până când o să ajungi la diverse refulări sociale și ceea funcționează cel mai bine, și asta este într-adevăr independent de vârstă, este situația de criză, frică că practic societățile noastre sunt la un impas, că sărăcim, că COVID, război, alte chestii de genul ăsta. Tot ce creează panică în societate și anxietate funcționează extrem de bine și primește foarte, foarte multe view-uri, respectiv e vizualizată foarte bine.

— Natalia Sergheev: Asta se întâmplă online, dar cum asta ajunge în spațiul real? Cum ajunge să le afecteze viața reală?

— Una Titz: Practic noi nu mai facem distincție dintre real și digital, adică nu ne propunem activ „acum o să mă duc și o să stau două ore pe net” cum era în 2005.

— Natalia Sergheev: M-am dus să stau la calculator, literalmente să mă așez în spațiul dedicat internetului.

— Una Titz: Exact. Acum chestia asta se întâmplă tot timpul, all the time, ești în autobuz, ai telefonul în mână, socializezi cu prieteni care îți trimit diverse chestii, îți chemi un Uber, Uber driver-ul îți spune anumite dubioșenii pe care nu mai știe de unde le-a primit. Ideea este să primești încontinuu informații toată ziua în așa fel încât să nu mai știi de unde le ai, dar ele se vor sedimenta. Chiar dacă sunt absurde, dacă se repetă de vreo 10-17 ori la un moment dat nu o le mai bifeze creierul, e un bias apropo de chestia asta, este o cogniție: dacă anumite minciuni sunt repetate destul de des, creierul le normalizează și nu le mai percepe ca și minciuni.

— Natalia Sergheev: Cum ajungeți la generația tânără?

— Una Titz: Avem diverse programe. Deci avem mersul clasic în școli, numai că la noi este o diferență. Când mergem în școli, înainte să venim, audităm ce vor să audă de la noi ca să nu-i plictisim cu anumite chestii și întrebăm „ce v-ar interesa pe voi?”, „cum e realitatea voastră?”. Asta este o direcție. Pe de altă parte avem într-adevăr prezență pe toate platformele de socializare, cum ar fi TikTok, în care avem diverse forme și diverse campanii și canale pe care poți interacționa ori pe subiect de extremism de dreapta, pe dezinformare, pe alte chestii, avem podcasturi. Oferta e destul de mare. Pe de altă parte avem community managers și digital streetworkers, care ei la rândul lor interacționează spre exemplu în comentariile de la Twitch stream-uri în care sunt adolescenți pentru că acolo o să fie, sau în Roblox adică dacă sunt raid-uri sau dacă au loc întâlniri în Roblox sau în alte gaming spaces care sunt deschise, avem streetworkers, adică oameni care fac muncă socială care stau acolo și chiar petrec timp cu adolescenții, își creează în primul rând o reputație, pentru că misiunea lor primară nu e să îi scoată din dezinformare, ci este pur și simplu să le dea o reziliență democratică și să îi ajute în a naviga spațiile respective și a fi safe.

— Natalia Sergheev: Vreau să ne povestești un pic mai mult despre ce înseamnă digital streetwork, ce presupune asta și ce impact ați observat, fiindcă este ceva absolut unic.

— Una Titz: Deci, digital dtreetwork a început ca și un concept pe care l-am probat în domeniul de gaming, adică de jocuri . Și am început prin a trimite doi colegi, de fapt, o colegă și un coleg, au studiat științele sociale și și-au făcut și un doctorat în chestia asta, și au foarte multe instrumente din munca clasică socială pe care s-au gândit, hai să vedem ce se întâmplă dacă luăm practic instrumentele pe care le știm din munca socială, ceea ce înseamnă să te duci, să ai contact cu clientul, să vorbești cu el, să îl tratezi practic ca pe un „pacient” sau, mă rog, muncă de client, hai să luăm chestia asta și să o punem pe domeniul digital, pe YouTube, când vorbesc diverși gameri care au milioane de view-uri și sunt foarte mulți oameni în live-urile lor și se întâmplă practic în live chestii.

Ce se întâmplă dacă, spre exemplu un individ este atacat în stream? Spre exemplu, mai ales la Twitch stream-uri de gen comentarii ai un influencer foarte mare care se atacă pe o chestie din comentariile lui și atunci el, având oricum un fel de funcție din asta de role model, toată comunitatea lui sare în apărarea lui și se întâmplă fenomenul de dogpiling, asta înseamnă că nu ai numai un individ care își bate de joc de tine în stream, ci ai 500 de mii de alți oameni care zic practic că ești un idiot și te atacă și îți caută adresele în paralel și așa mai departe, Și exact pe acei oameni am încercat atunci să îi izolăm și să îi întrebăm: „Ai nevoie de suport?, Cum putem să te ajutăm? Uite, astea sunt metodele din acest moment: tu ieși din stream, faci asta, asta, asta și asta.” Și a funcționat! Și atunci ne-am gândit să luăm conceptul de digital streetwork și să-l aplicăm pe dezinformare și să ne uităm ce se întâmplă în anumite stream-uri sau ce se întâmplă pe TikTok. Deci noi să monitorizăm, adică să mă duc în comentarii de la mari podcasteri sau chiar de la știri și să văd cine face ce pe acolo, să încerc să interacționez cu ei și să le zic „bă, nu vrei să vii la noi să vorbim de chestia asta mai pe larg? Îi anonim tot, nu se înregistrează absolut nimic, dar putem să discutăm dacă tu vrei chestia asta”. Și a funcționat, și a funcționat foarte bine! Acum încercăm practic toate lucrurile pe care le-am învățat [să le punem în practică] și să facem un centru de digital streetwork pe care să îl parcăm într-unul dintre proiecte, dar care să fie gândit mai mare, în care educăm tot mai mulți oameni la nivel de voluntari. trebuie să zicem asta, de voluntariat social, ca să facă și ei la rândul lor chestiile astea.

— Natalia Sergheev: Această conexiune de la unul la unul pare să fie foarte importantă. Cât de eficientă este, cât eficientă este această muncă?

— Una Titz: Noi o considerăm foarte eficientă, dar suntem prea puțini la prea multe situații. E același fenomen pe care Germania, spre exemplu ca să fac o paralelă, îl are după COVID, au crescut extrem de mult cazurile de dificultăți psihologice și de diverse afecțiuni. De ce? Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai singuri și mai izolați și nu dă randament sistemul social pe care îl ai acum la nivelul și la marea de oameni care chiar au probleme, ceea ce înseamnă că streetworkers au cea mai mare credibilitate, atât acei care sunt în domeniul online, cât și cei care fac munca clasică de a se duce spre exemplu pe străzi să vorbească cu adolescenții și așa mai departe, dar sunt prea puțini și sunt prea prost plătiți, respectiv majoritatea nu au un job sigur pe 10-15 ani și lucrează la nivel de proiect.

— Natalia Sergheev: Ai menționat că aveți în echipă lucrători sociali, din nou, o chestie pe care nu numaidecât o auzi frecvent când e vorba de educație mediatică. Cum ați ajuns la realizarea că e nevoie de implicarea lor?

— Una Titz: Deci nu sunt 100 % sigură că e cea mai bună soluție pentru că la sfârșit când vine vorba de dezinformare consider că marea responsabilitate ar trebui să fie pe spatele statului, care să creeze programe, atât în școli, apropo de dezinformare, cum e modelul finlandez în care în Finlanda copii de șase ani pot să identifice ce este dezinformarea pentru că ei din anii ‘70 au curricula asta în școli, cred că este responsabilitatea statului să creeze astfel de programe, la fel cum este responsabilitatea statului să sancționeze fenomenele care au loc, spre exemplu, când ai un politician care minte, [el trebuie] să fie sancționat. În Scoția există o lege în acest sens, dacă minți și împarți fake news, atunci ești sancționat cu riscul de a-ți pierde locul în Parlament, ceea ce mi se pare normal. Dar atâta timp cât statul nu ia această responsabilitate totul este practic difuzat sau delegat pe spatele societății care încearcă să se auto-ajute cu aceste programe sociale, care eu nu zic că ele nu sunt bune, sunt bune. Problema începe de altundeva. Dacă tu ai fi apărat, atunci n-ar trebui să faci atâta prevenție și intervenție și așa mai departe și să de-radicalizezi oameni, pentru că n-ai avea această problemă.

— Natalia Sergheev: Dacă tot am ajuns la subiectul prevenției, o abordare inovativă pe care o aveți este așa-zisul pre-bunking. Explică-ne, te rog, în ce constă.

— Una Titz: Da, pre-bunking e una dintre metodele de a lupta împotriva dezinformării prin a nu alerga după fiecare strategie și fiecare dezinformare în parte, pentru că sunt multe. Nu mai stau să mă gândesc acum, ok, nu mai e vorba despre vila lui Zelenski, ci ne certăm săptămâna asta despre așa-zisele cufere de aur ale soției lui Zelenski sau alte mizerii de genul ăsta. Adică nu stai și urmărești fiecare dezinformare în parte, ci te duci practic pe ce stă în spatele dezinformării, care este mecanismul cu care lucrează o dezinformare, adică ce vrea să facă un mesaj de genul ăsta. El vrea să te emoționeze, vrea să-ți creeze un distress, are scopul de a eroda realitatea și a te duce pe niște făgașe din astea în care să nu mai ai încredere nici în societate, nici în alții indivizi, să crezi că totul e corupt, că există mașinații, că există tot felul de alte interese pe care nu le vedem. Deci în primul rând să înțelegi ce e în spatele unei strategii și, pe de altă parte, să vezi care sunt strategiile de dezinformare. Spre exemplu, te uiți la cum este concepută o campanie de dezinformare, lucrează cu cherry-picking, lucrează spre exemplu cu inteligența artificială, care sunt metodele lingvistice sau ce se întâmplă vizual. Dacă înveți chestiile astea pe viitor o să remarci anumite lucruri pe care poate nu le-ai văzut.

— Natalia Sergheev: Divizarea socială e o problemă pe care o au mai multe democrații, inclusiv și cea din Republica Moldova. Spațiul informațional de aici e atacat cu înverșunare de actori străini, mai ales din partea Kremlinului. Nu e fără victime. Familii, prieteni, relații apropiate au fost dezbinate pe acest câmp de luptă. Cum faceți față acestei provocări? Ce instrumente voi folosiți?

— Una Titz: Noi suntem o fundație care lucrează pe prevenție, dar avem colegi care lucrează în intervenție și avem ideea de a crea, practic, hub-uri digitale, nu pentru cei care au fost, care și-au pierdut practic familiile că nu mai pot să vorbească cu ei, ci, practic pentru victimele acestui sistem al dezbinării și al izolării sociale. Adică bunica consumă super multă dezinformare, nu mai pot să vorbesc cu ea ce să fac, găsesc alți oameni cu care pot relaționa, similar cu un sistem pe care îl știm practic de la alcoolicii anonimi sau de la oameni care au diverse boli care vor să se întâlnească pentru că, într-adevăr în momentul în care scoți un individ dintr-un moment din ăsta de distress și dai resurse prin alți oameni, el se va reechilibra și asta e scopul. Ce mai vreau să adaug apropo de Germania și ce se întâmplă. Germania e un pic la coada vacii. Ce facem noi sunt multe încercări care, dacă sunt super realistă, sunt foarte prost finanțate și tot încercăm și ne luptăm foarte mult cu birocrația germană și foarte mult cu faptul că nu există un interes social pe chestiile astea. Deci nu aș vrea să pun așa o chestie să zic că uite ce se întâmplă aici la noi în vest, pentru că nu e așa. Sunt multe probleme pe care le văd unul la unul și aici, și le văd și în România sau le văd și în Moldova. Altele nu se traduc, dar unele sunt. Spre exemplu fenomenul suveranist, și aici în plină floare. Le mere bine.

— Natalia Sergheev: Deci, rețelele sociale nu au un interes să se ocupe de asta, autorităților nu pare să le pese prea mult, cu cine rămânem? Cine pot fi aliații noștri, poate mai puțin evidenți?

— Una Titz: Cred că trebuie să facem mult mai mult reach-out social, să încercăm să pătrundem în secțiuni ale societății în care înainte [nu am pătruns] și să creăm alianță între diverse inițiative. Cred că munca ONG-urilor și a jurnaliștilor trebuie să se consolideze mai mult, nu atât la nivel de „ok, hai că facem proiecte împreună” deși și asta e foarte interesant, dar ca și skill sharing și cred că drumul va duce inevitabil spre o europenizare. Aia înseamnă că noi cu fundațiile noastre din Germania sau din Finlanda avem responsabilitatea să ne conectăm cu alte țări și să facem inițiative împreună în care să facem skill sharing și să ne uităm ok, ce lucruri spre exemplu le știe Moldova mai bine decât le știe Germania, și crede-mă că Moldova va ști mult mai multe lucruri mult mai bine decât Germania, și prin treaba asta să creăm soluții care să fie interesante pentru țările noastre, în care să învățăm și să profităm unul de la celălalt. Și la nivel național sau regional, da, trebuie să faci foarte mult grunt work și să te solidarizezi cu foarte mulți oameni pe care poate nu i-ai fi considerat neapărat aliați.

— Natalia Sergheev: Bunăoară celebrități și influenceri de pe internet. Cum e experiența muncii voastre cu ei? Cât sunt de deschiși la așa o colaborare mai puțin ordinară?

— Una Titz: E foarte interesant pentru că acum câțiva ani nivelul adică și domeniul ăsta de influenceri s-a profesionalizat foarte mult. Dacă ai fi întrebat acum 10 ani, oamenii nu știau încă cum să-și facă facturile. Acum au un sistem, adică au oamenii care le cut-uie imaginea și care fac research și așa mai departe. E foarte profesionist să lucrezi cu ei. Acum nu pot să generalizez pentru că totuși ține de la individ la individ și nu o să lucrezi cu toată lumea că unii sunt dubioși, dar am avut experiențe foarte bună din care am profitat și noi ca instituție pe de o parte de vizibilitatea lor, pe de altă parte ei au profitatpractic de educație în media și de a putea să perceapă anumite lucruri diferit, pentru că marea problemă pe care tot o auzeam din domeniul ăsta de influencer, creator, era că ok, eu primesc foarte multă dezinformare sau primesc foarte mult hate, dar nu știu ce să fac, mi-e frică să intervin pentru că dacă intervin nu vreau să supăr pe nimeni. Și atunci avem practic și acolo niște soluții și concepte apropo de cum poți să vorbești, faci community management pedagogic, să vorbești cu comunitatea ta, chiar să interacționezi cu nevoile lor în așa fel încât să-i de-escalezi un pic de pe chestii și să-i aduci înapoi într-o discuție care este civilizată, adică fără urlături, înjurături și lătrat.

— Natalia Sergheev: Cineva ar putea spune că uite, eu am un nivel înalt de educație mediatică, am discernământul necesar, de ce să-mi pese de asta? Este, la modul practic, o responsabilitate a societății sau o responsabilitate individuală de a face față aceste provocări?

— Una Titz: Mie nu-mi plac răspunsurile la nivelul individului, pentru că astea mi se par niște argumente, care sunt ușor neoliberale și duc la iară la izolare socială. Adică consider că tu ca societate ai o responsabilitate atât față de cei care sunt puternici și au competențe mediale, dar ai și responsabilitate față de oamenii care nu au aceste competențe și nu-mi place atitudinea asta cinică de „eu știu tot, eu sunt arogant, eu nu sunt afectat, uite că sunt numai proștii ăia”. Consider că asta duce la o și mai mare segmentare a societății și la o divizare. Evident că și un individ care, spre exemplu, ajunge să facă fie suveranist, are o responsabilitate și atunci vorbim de alte pattern-uri, dacă este radicalizat, dar sunt mulți oameni care nu sunt radicalizați și nu sunt nici proști, cum îi percepem, ci pur și simplu au nevoie de niște repere care nu li s-au dat, ținând cont că sunt discrepanțe foarte mari de la oraș la sat, și asta nu e numai valabil în România, spre exemplu, e valabil și aici, sunt foarte mari discrepanțele, și atunci dă fie cineva care zice „pe mine nu mă afectează”, ba da, te afectează, poate pe tine privat acasă cât stai în cele patru ziduri nu, dar ai totuși o responsabilitate socială. Ai anumite competențe, de ce nu le împarți, de ce să nu vorbești cu alți oameni?

— Natalia Sergheev: Deci empatia are un rol fundamental de fapt în combaterea dezinformării.

— Una Titz: Absolut! Empatia și de a avea capacitatea asta de a înțelege că oricine poate să devină o victimă a unui sistem în care, da, poți să-ți pierzi foarte multe. Fenomenul de radicalizare nu vine din senin că oamenii sunt neapărat răi și proști, ci vine și din faptul că oamenii sunt singuri, își pierd job-urile, pe timp de COVID mulți au rămas singuri pentru că le muriseră partenerii și așa mai departe, deci s-au întâmplat drame biografice, ceea ce te duce într-anumite chestii. Nu vreau să-i disculp și să zic gata, nu mai au niciun fel de responsabilitate, dar trebuie să le înțeleg.

Preluat de la: diez.md