Uniunea Europeană a convenit joi asupra unei noi runde de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina, după nemulțumirile liderilor din Europa de Est că unele țări încearcă să le atenueze, informează AFP.
Diplomații au spus că un acord de compromis a fost încheiat în marja unui summit al liderilor de la Bruxelles și că sancțiunile vor fi confirmate oficial astăzi, 16 decembrie.
Comisia Europeană a prezentat acest nou pachet de sancțiuni pe 7 decembrie, propunând adăugarea a 144 de persoane fizice și a 48 de companii ruse pe lista neagră a UE, printre care forțele armate ale Rusiei și trei dintre băncile țării.
În cadrul summitului, s-a recomandat, de asemenea, interzicerea tuturor investițiilor noi în sectorul minier rus și consolidarea restricțiilor asupra achiziției de produse cu dublă întrebuințare, civilă și militară.
Executivul UE a propus, de asemenea, interzicerea exportului în Rusia de componente pentru fabricarea de drone, precum și suspendarea a patru canale de televiziune ruse acuzate că au participat la propaganda Kremlinului.
Conform AFP, aceste noi sancțiuni se vor adăuga în special embargoului total asupra importurilor de petrol rusesc transportat pe cale maritimă, care a intrat în vigoare la începutul lunii decembrie.
Preluat de la: diez.md