Apple-e-tecnologia.jpg
Apple a fost desemnată, pentru al treilea an consecutiv, compania IT care a depus cel mai mare efort pentru a-și reduce amprenta ecologică, potrivit raportului ”Clicking Green”, elaborat de Greenpeace, informează green-report.ro.

Potrivit raportului, Apple a jucat „un rol de catalizator în cadrul lanțului său de aprovizionare IT, împingând alți operatori de centre de date să-i urmeze în alimentarea operațiunilor cu energie din surse regenerabile.”

Conform Greenpeace amprenta energetică a sectorului IT, la nivel mondial, este în prezent de doar 7% din necesarul de electricitate la nivel mondial, este de așteptat ca traficul de internet să crească de peste trei ori, până la sfârșitul acestui deceniu, ceea ce înseamnă o amprentă mai mare de energie, ceea ce înseamnă că și angajamentele asumate de companiile din domeniul tehnologiilor cu privire la sustenabilitate energetică vor deveni și mai important în anii următori.

Indicele de energie verde al Apple se situează la 83%, urmat de Facebook, cu 67% și Google, cu 56%.

Ca un exemplu negativ, Greenpeace a citat AWS, serviciul web al Amazon, lider mondial în domeniul cloud computing, care oferă, de asemenea servicii pentru Netflix, Pinterest și Spotify.

Raportul menționează că Netflix nu a făcut nici un angajament public privind folosirea energie din surse regenerabile, spre deosebire de alte platforme majore de streaming video, și nu a furnizat în mod regulat datele privind consumul de energie și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră.

De asemenea, nici nu a oferit detalii cu privire la mixul energetic pentru operațiile sale globale.

Preluat de la: Diez.md