14542288_741767545962653_2886496743431468098_o-e1475510967898.png
Echipa TROLLESS, câștigătoare la cel de-al doilea Hackaton de Media „Puterea a cincea”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Deutsche Welle Akademie, în iulie 2016, a lansat oficial luni, 3 octombrie, un proiect cu aceeași denumire, care își propune să identifice sursele de manipulare din spațiul new media și să le izoleze.

Potrivit autorilor aplicației, proiectul TROLLESS a apărut din necesitatea de a proteja mediul online, unde, în ultima perioadă, au apărut tot mai multe profiluri false și și-au intensificat activitatea trollii, scrie Media-Azi.md.

Scopul aplicației noastre este de a combate manipularea și dezinformarea prin intermediul rețelelor de socializare. Totodată această aplicație va identifica profilurile false și cu activitate de trolling, pe care le va raporta către Facebook. Profilurile suspecte vor fi introduse într-o bază de date și analizate conform unui algoritm, pentru a stabili dacă aparțin sau nu unor trolli”, a precizat pentru Media Azi unul dintre membrii echipei.

În cadrul celui de-al doilea Hackaton de Media „Puterea a cincea”  au fost desemnate trei echipe învingătoare, care au beneficiat de premii a câte 2.000 de euro pentru implementarea proiectelor.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de exprimare în Republica Moldova” implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.

 

Preluat de la: Diez.md