hepta-3975781.jpg
Sute de poliţişti participă la operaţiunea de căutare a supectului în atacul armat din Strasbourg din estul Franţei, în urma căruia trei persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, în timp ce autorităţile au decretat o alertă de securitate ridicată, relatează Le Figaro şi BBC.

Suspectul, în vârstă de 29 de ani, născut în Strasbourg, este o persoană cunoscută de serviciile de securitate franceze drept o posibilă ameninţare teroristă, scrie mediafax.ro.

Acesta a fugit de la faţa locului după un schimb de focuri cu poliţiştii. Autorităţile au transmis că cel mai probabil este rănit.

„Suspectul a intrat în contact cu serviciile de securitate de două ori”, a declarat Christophe Castaner, ministrul francez de Interne.

Atacul armat a avut loc la un târg de Crăciun organizat în Piaţa Kléber din centrul oraşului Strasbourg.

Procurorii antiterorism din Franţa au deschis o investigaţie. Momentan, motivul atacului rămâne neclar, dar autorităţile nu exclud un atac terorist. Ministrul de Interne a transmis că au fost întărite măsurile de securitate la graniţe şi la târgurile de Crăciun din ţară.

Amintim că, trei persoane au murit, iar alte unsprezece au fost rănite în atacul armat produs marţi seară în centrul oraşului Strasbourg.

 

Preluat de la: diez.md