alan-merrill-2009-neil-kitson@2000x1270.jpg
Cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Alan Merrill, în vârstă de 69 de ani, a murit în New York în urma infecţiei cu noul coronavirus, conform unui anunţ al familiei.

Merrill a fost cunoscut în special pentru compunerea melodiei emblematice I Love Rock ’n’ Roll, pe care a lansat-o cu trupa Arrows, în 1975.

Melodia a cunoscut un succes uriaş după ce a fost preluată de Joan Jett & the Blackhearts, ajungând pe primul loc în topuri în 1982.

Decesul muzicianului a fost anunţat de fiica sa, Laura, pe Facebook. „Coronavirusul l-a luat pe tatăl meu în această dimineaţă”, a scris ea duminică. „Am avut două minute să-mi iau adio de la el înainte să fiu scoasă afară. Părea împăcat şi în timp ce ieşeam exista încă o licărire de speranţă că nu va fi o cifră în partea dreaptă a ecranului la ştirile CNN/Fox. Am parcurs pe jos cincizeci de străzi până acasă cu speranţă în suflet. Oraşul pe care îl ştiam era gol. Simţeam că sunt singura persoană aici şi poate că, într-un fel, aşa şi eram. Când am ajuns la uşa apartamentului am primit vestea că s-a dus”, a scris fiica lui Merrill citată de AGERPRES.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md