diez-share-facebook.png
Olivera Lakić, o jurnalistă de investigaţii care scrie despre infracţiunile şi corupţia din Muntenegru, a fost rănită în aproprierea locuinţei sale. Acest caz este al doilea atac din ultima lună care a avut ca ţintă un reporter pe teritoriul acestei ţări, scrie The Guardian. În urma atacului, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au cerut protejarea jurnaliştilor în Muntenegru.

Potrivit medicilor starea ei de sănătate s-ar afla în afara pericolului.

Poliţia a transmis că atacul a avut loc în jurul orei 21.00 în Muntenegru şi că a fost demarată o anchetă pentru găsirea atacatorilor.

Redactorul-şef al ziarului Vijesti, Mihailo Jovović, a declarat că Lakić i-a spus că s-a apropiat un bărbat de ea şi a împuşcat-o, în timp ce alţi doi bărbaţi au fugit.

Olivera Lakić a mai fost atacată în urmă cu 6 ani, după ce a scris o serie de articole despre presupuse afaceri murdare într-o fabrică de tutun. Atacatorul a petrecut câteva luni în închisoare, iar Lakić a beneficiat o perioadă de protecţia poliţiei.

„Am rămas fără cuvinte. Cât timp se vor mai întâmpla astfel de lucruri? Multe dintre articolele scrise de ea nu au generat anchete ale poliţiei. Cât timp va mai trebui să trăim cu teamă din cauza unor astfel de laşi?”, a scris Mihailo Jovović pe site-ul ziarului Vijesti.

Prim-ministrul Duško Marković a condamnat atacul şi a cerut „o anchetă rapidă şi eficientă” pentru a descoperi motivul din spatele atacului, precum şi persoana care l-ar fi ordonat, scrie news.ro.

Acesta este cel de-al doilea atac în care a fost ţintit un jurnalist în decurs de o lună. Atacul a generat îngrijorări la nivel internaţional. Luna trecută, o bombă a fost detonată în apropierea locuinţei unui jurnalist cunoscut, în oraşul Bijelo Polje.

Ambasada SUA în Podgorica a transmis un mesaj pe platforma de socializare Twitter în urma atacului asupra Oliverei Lakić: „Jurnaliştii sunt gardienii democraţiei şi trebuie să fie protejaţi pentru a-şi desfăşura activitatea în siguranţă”.

Aivo Orav, şeful delegaţiei UE în Muntenegru, a numit atacul „foarte îngrijorător”. Într-un mesaj publicat pe Twitter, Orav a adăugat: „Jurnaliştii trebuie să fie protejaţi”.

Muntenegru este o fostă republică iugoslavă care s-a alăturat NATO anul trecut şi care se află în proces de aderare la UE. Partidul Democrat al Socialiştilor aflat la putere în Muntenegru s-a confruntat cu acuzaţii de infracţiuni şi corupţie.

Uniunea Europeană, la care Muntenegru ar putea adera până în 2025, şi alte organizaţii de media şi care militează pentru drepturile omului au insistat că autorităţile din această ţară trebuie să pună capăt atacurilor asupra jurnaliştilor şi instituţiilor media. Multe dintre atacurile din ultimii 15 ani, inclusiv asasinatul din 2004 al editorului Duško Jovanović, au rămas nerezolvate.

Preluat de la: diez.md