1545633679324.jpg

Sărbătorit și pe stil nou deja de mii de moldoveni, Crăciunul este ziua care apropie familiile la un loc, aduce pace și liniște în case, dar și bucate speciale pe masă. Astăzi, în Ajunul acestei sărbători așteptată de multă lume, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru a întâmpina cum se cuvine oaspeții.

Totuși, de Ajunul Crăciunului ar fi bine să te abții de la anumite munci și chiar e recomandat din moși strămoși să ții cont de câteva sfaturi dacă vrei să-ți meargă bine tot anul. 

O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă. Acestea simbolizează puritatea sufletului. Totodată, casa nu trebuie măturată în ziua de Ajun, căci aşa se alungă tot norocul. O altă tradiţie este recuperarea tuturor bunurilor împrumutate de-a lungul anului.

Din bătrâni se mai știe că dacă un bărbat intră primul în casă în ziua de Ajun şi ziua de Crăciun, familia va fi binecuvântată cu noroc tot anul care urmează. În ziua de Ajun se taie câte un măr, iar dacă mărul are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci va muri. 

În această zi nu sunt permite supărarea, certurile şi loviturile: cel care loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat. De asemenea, în ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan. Astfel, ei vor fi sănătoși tot anul, scrie presa străină.

Ajunul Crăciunului este ziua în care locuitorii uneor țări precum Germania, Suedia și Portugalia fac schimb de cadouri. Tot în multe țări europene Ajunul Crăciunului este ziua în care bradul se aduce în casă. Aici se împodobește cu globuri, beteală și lumini.

Preluat de la: zugo.md