Te uiți dimineața în oglindă și, la prima vedere, tenul pare perfect. Dar apoi… îi observi. Micii „intruşi” albi, ca niște bubițe – nu dor, nu te mănâncă, nu par inflamați. Și totuși, sunt acolo. Discreți, dar iritant de vizibili. Nu sunt coșuri. Nici puncte negre. Ce sunt?
Se numesc milia – mici chisturi de cheratină care apar sub piele și refuză să plece, indiferent de cât de riguroasă e rutina ta de skincare.
Milia saun punctele de grăsime sunt chisturi minuscule, albe sau gălbui, care se formează atunci când cheratina, o proteină naturală a pielii, rămâne blocată sub stratul superior al epidermei. Nu sunt infecțioase, nu sunt cauzate de murdărie, nu se răspândesc și – cel mai important – nu au legătură cu igiena personală.
Apar frecvent în zona ochilor, a obrajilor, nasului și frunții, dar pot fi prezente și pe scalp, sâni sau organe genitale. La nou-născuți, milia sunt frecvente și trec rapid. La adulți, însă, pot apărea din cauza expunerii la soare, cosmetice nepotrivite, leziuni cutanate, arsuri sau chiar boli autoimune.
Deși par identice la suprafață, dermatologii clasifică milia astfel:
Neonatale – apar la bebeluși și dispar de la sine.
Juvenile – rare, asociate cu boli genetice.
Milia en plaque – legate de boli autoimune, apar pe pleoape, urechi, mandibulă.
Primare – cele mai comune la adulți, apar spontan.
Traumatice – apar după arsuri, peelinguri chimice, epilare agresivă sau bărbierit.
Milia sunt dure, albe, nu dor și nu se inflamează. Asta le diferențiază clar de coșuri sau puncte albe. Tentatia de a le stoarce este mare, dar pielea de deasupra este prea groasă – iar presiunea exercitată poate duce la cicatrici, pete pigmentare sau chiar la formarea altor milia.
Regula de aur:
Dacă e alb, tare și nu doare – nu stoarce!
Dacă milia persistă sau te deranjează estetic, consultația dermatologică este cheia. Printre metodele profesionale folosite se numără:
Crioterapia (înghețare cu azot lichid)
Deroofing (perforarea chistului cu un ac steril)
Retinoizi topici (vitamina A)
Peelinguri chimice
Laser
Diatermie (tratament cu căldură)
Chiuretaj chirurgical
Oricare dintre aceste opțiuni trebuie aplicată de personal calificat, pentru a evita efectele adverse.
Chiar dacă nu pot fi prevenite complet, unele gesturi simple reduc semnificativ riscul:
Folosește cremă cu SPF zilnic, chiar și iarna.
Evită produsele cosmetice grase, comedogenice.
Exfoliează-ți pielea regulat, dar blând. AHA sau BHA sunt aliați excelenți.
Milia nu sunt periculoase, dar sunt enervante și deseori rezistente. Nu încerca să le scoți cu un ac sau cu unghia. Ai răbdare, adaptează-ți rutina de îngrijire și, dacă persistă, cere sfatul dermatologului. Uneori, frumusețea nu înseamnă perfecțiune – ci răbdarea de a asculta ce are pielea ta de spus.
Sursa: citymagazine.si
Sursa foto: Shutterstock
Preluat de la: csid.ro