Agorafobia: definiţie
Agorafobia este o tulburare anxioasă care se manifestă prin frica de diverse situaţii care se pot petrece în afara casei. De altfel, cuvântul agorafobie este format din combinaţia latinească agora, care înseamnă „adunare publică, piaţă, spaţiu deschis”, şi phobia, care înseamnă „stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”.
Majoritatea cazurilor de agorafobie debutează în jurul vârstei de 20 de ani şi sunt precedate de atacuri de panică. Simptomele fizice ale agorafobiei pot consta în dureri în piept, ameţeală şi respiraţie sacadată, iar cele de ordin psihologic sunt senzaţia de ruşine, de neajutorare, teama de a ieşi din casă şi sentimentul de a fi „prins în capcană”, care se manifestă în spaţii publice, în mijloace de transport în comun, în lift etc.
- Cuprins
- Agorafobia: definiţie
- Agorafobia: simptome
- Agorafobia: cauze
- Agorafobia: diagnostic
- Agorafobia: tratament
Agorafobia: simptome
Agorafobia este o afecţiune complexă, care poate prezenta o multitudine de simptome fizice şi psihice:
- Teama de a fi singur într-un spaţiu aglomerat, deschis sau strâmt
- Ruşinea
- Teama de a pierde controlul într-un loc public
- Teama de a fi privit de alţii
- Teama de un atac de panică iminent
- Teama de a fi într-un spaţiu în care evacuarea sau ajutorul altora nu sunt posibile în cazul unui accident
- Senzaţie de neajutorare
- Agitaţia
- Senzaţie de detaşare, de „desprindere” din propriul corp
- Dependenţa de alte persoane
- Izolarea în propriul cămin
- Durere sau disconfort la nivelul pieptului
- Ameţeală
- Ritm cardiac accelerat
- Respiraţie sacadată
- Transpiraţie abundentă
- Tremurături
- Tulburări digestive
- Greaţă
- Diaree
- Frisoane sau bufeuri
- Senzaţie de sufocare
- Tristeţe
- Depresie
- Tentativă de suicid
- Consum excesiv de alcool
- Consum de droguri
Agorafobia: cauze
Deşi nu se cunoaşte cu exactitate cauza agorafobiei, specialiştii cred că o anumită regiune din creier care controlează răspunsul la frică ar putea juca un rol în apariţia acestei tulburări. Factorii de mediu, cei genetici, istoricul medical de tulburări psihice şi abuzurile fizice pot fi, de asemenea, posibile cauze ale agorafobiei.
Agorafobia: diagnostic
Diagnosticul de agorafobie se stabileşte pe baza mai multor criterii. În primul rând, pacientul se va adresa unui medic psiholog sau psihoterapeut, îi va detalia acestuia simptomele pe care le are şi momentele în care apar. Pentru a exclude alte afecţiuni care se pot manifesta similar, medicul va realiza şi o examinare fizică.
Potrivit Manualului de Diagnostic şi Tratament al Tulburărilor Mintale DSM-5, diagnosticul de agorafobie trebuie să îndeplinească anumite condiţii – pacientul este foarte anxios sau resimte o teamă extremă cu privire la următoarele situaţii: se teme să fie singur într-un spaţiu închis (lift, încăpere străină etc.), să iasă în public fără să fie însoţit, să meargă cu mijloacele de transport în comun, să fie expus într-un spaţiu deschis, aglomerat, evită situaţii sau locuri unde nu se simte în largul lui, face faţă cu greu situaţiilor stresante.
Agorafobia: tratament
Tratamentul agorafobiei presupune, în general, administrare de antidepresive sau antianxiolitice şi şedinţe de psihoterapie. Trebuie ţinut cont însă că medicamentele pot avea reacţii adverse severe, aşa că se recomandă precauţie în administrarea acestora!
Prin terapie cognitiv-comportamentală, pacientul va învăţa că: fricile lui cel mai probabil nu au temei, simptomele pot fi ţinute sub control cu ajutorul anumitor tehnici, gândurile negative care cauzează atacuri de panică pot fi înlocuite cu optimism etc. Şi familia joacă un rol important în vindecare pacientului cu agorafobie. Membrii familiei trebuie să arate înţelegere faţă de bolnav şi să nu îl preseze.
Una din trei persoane cu agorafobie care urmează tratament depăşeşte acest obstacol şi nu se mai confruntă cu astfel de episoade. Aproximativ jumătate din pacienţi prezintă o ameliorare a simptomelor dacă urmează tratament, dar episoadele de teamă intensă pot reapărea pe parcursul vieţii, în cazul unor evenimente stresante, de exemplu. Tratamentul început cât mai devreme are cele mai mari şanse de reuşită.
Autor: Paula Rotaru
Sursa: medicalnewstoday.com
Preluat de la: csid.ro
