enjoy-cafe-polyak-attila-20190111-016.jpg
Roboţii-chelneri de la cafeneaua Enjoy Budapest pot îndeplini sarcini diverse: servesc mâncare şi băuturi, spun glume, dansează cu copiii sau interacţionează cu clienţii, relatează vineri Reuters.

Localul, deschis în capitala Ungariei de compania din domeniul IT E-Szoftverfejleszto, are o echipă întreagă de roboţi şi îşi propune familiarizarea publicului cu revoluţia tehnologică din domeniul automatizării şi inteligenţei artificiale, scrie agerpres.ro.

Roboţii-chelneri urmează trasee bine stabilite pentru a servi mâncare şi băuturi clienţilor, care sunt rugaţi să nu stea în drumul maşinăriilor.

Alţi roboţi se ocupă cu amuzamentul clienţilor, aşa cum este cazul lui Pepper, un robot „recepţioner”, care poate susţine o conversaţie sau chiar dansa cu clienţii.

Dezvoltat de compania japoneză Softbank, Pepper a avut nevoie de modificări pentru a putea auzi ceea ce spun clienţii în mediul zgomotos din cafenea, a spus proprietarul localului Tibor Csizmadia.

Aşa cum rezultă din recenziile utilizatorilor, clienţii par să fie fascinaţi de bufoneriile lui Pepper şi uită stilul mai greoi de servit al colegilor „chelneri”.

În ciuda temerilor potrivit cărora un grad mai mare de automatizare şi inteligenţă artificială va lăsa oamenii fără slujbă, roboţii de la Enjoy Budapest Cafe nu fură încă locurile de muncă ale nimănui.

„De fapt, avem de două ori mai mulţi angajaţi ca înainte, deoarece, ca să ţinem operaţionali între 16 şi 20 de roboţi de la 9 a.m. la 9 p.m., avem nevoie de specialişti în IT”, spune Csizmadia.

Preluat de la: diez.md