adela-popescu-si-radu-valcan-csid.jpg

Adela Popescu şi Radu Vâlcan au devenit părinţi pentru a doua oară. Cei doi l-au întâmpinat fericiţi pe ”flăţiolu” lui Alexandru şi se pregătesc plini de entuziasm să petreacă primul Crăciun în 4.

Vedeta a ales să aducă pe lume cel de-al doilea copil pe cale naturală, lucru care s-a întâmplat şi în 2016 cu Alexandru, primul copil al cuplului. Adela Popescu a născut duminică, 9 decembrie, bebeluşul având 3,430 kilograme şi 51 cm, primind aşadar nota 10 din partea medicilor.

”Mă simt perfect, am putut să mă bucur cu toată familia şi prietenii, să stau cu ei, să povestim. Aseară l-a vizitat şi Alexandru, i-a adus o jucărie şi lui mami un trandafir şi flăţiolu i-a adus şi el o jucărie. Nu înţelegea de ce nu vrea să mănânce de la el portocală”, povesteşte Adela Popescu.

<!–

Formul de quiz

–>

Radu Vâlcan, care nu s-a dezlipit de uşă, povesteşte că sunt foarte fericiţi pentru că Alexandru l-a primit cu bine pe fratele lui, lucru care poate fi o adevărată provocare pentru părinţii care au mai mult de un copil.

”Poate că cei care au deja doi copii ştiu mai bine despre ce este vorba. Alexandru este foarte echilibrat. Sunt convins că şi flăţiolu va fi la fel, că vorba aia, sunt ai mei, nu?”, a adăugat prezentatorul de televiziune.

La scurt timp după ce a născut, vedeta nu a ezitat să le transmită fanilor vestea cea mare, postând astfel o fotografie pe contul său de Instagram.

”Iată chipul meu obosit, imediat ce am ieştit din sala de naşteri, după cinci ore grele de travaliu. O fotografie mai bună nu am, dar sper să simţiţi şi voi fericirea nemăsurată pe care o simt eu că ”flăţiolul” e bine, sănătos, voios şi mâncăcios. Vă pupăm toţi patru!”, a scris Adela Popescu în dreptul fotografiei.

Acum că familia s-a mărit cu un nou membru, se pregătesc să ajungă acasă pentru a împodobi bradul şi pentru a petrece cât mai mult timp împreună.

”Flăţiolu este foarte mâncăcios, deocamdată cuminte, dar nu mă las păcălită de aparenţe. Abia aşteptăm să ajungem acasă şi să împodobim împreună bradul şi casa, acum în 4”, adaugă Adela.

Preluat de la: csid.ro