Iulian a suferit un accident când avea vârsta de cinci ani, despre care spune că nu-și amintește aproape nimic. Totuși, tânărul își amintește primii săi pași cu ajutorul protezelor. Din spusele sale, primele tentative de a merge cu ajutorul protezelor au mers la braț cu senzații dureroase, cu lacrimi și chiar cu gânduri de a renunța să mai meargă vreodată. Totuși, în cele ce urmează, vom vedea tranziția frumoasă prin care a trecut Iulian și evoluția relației cu proteza sa de-a lungul timpului.
Iulian povestește că a fost întotdeauna un copil timid și închis, iar din cauza faptului că nu a frecventat grădinița, nu a reușit să-și facă prieteni, așa că a trebuit să-i găsească ulterior.
„Trebuie să menționez că a fost destul de greu. Copiilor le plac jocurile active care includ alergarea, rularea unei mingi, săriturile și urcările. Nu puteam face aceste lucruri, abia de puteam merge, așa că am fost lăsat deoparte”, spune el.
–> <!–
–>
Iulian vorbește despre viața sa din timpul școlii calificând-o drept una „destul de plictisitoare”, fiindcă deșteptarea la aceeași oră, frecventarea orelor, temele pentru acasă, lucrul casnic și somnul, în regim repetitiv, zi de zi, au fost pentru el activități mai degrabă necesare decât interesante.
Acum însă, după ce și-a susținut examenele, Iulian spune că se simte mult mai relaxat și că încearcă să savureze la maximum fiecare zi. Tânărul petrece mult timp afară purtând discuții cu cel mai bun prieten al său și interacționând cu animalele sale de companie pe care spune că adoră să le îngrijească.
Întotdeauna purtam pantaloni lungi, acum sunt fan al pantalonilor scurți
Fiind întrebat despre experiența sa de integrare în societate, tânărul relatează: „Întotdeauna purtam pantaloni lungi. Toată lumea știa că am proteză, dar nimeni nu mi-o putea vedea. Odată, am plâns pentru că tata venea târziu să mă ia de la școală. Eu nu știam drumul spre casă, dar mai înspăimântător de atât a fost faptul că ar fi trebuit să merg o distanță lungă. Dar el a venit, așa că mi-am șters lacrimile și m-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic”.
După ce a căpătat trauma și până la vârsta de 17 ani, Iulian își făcea protezarea la o instituție medicală de stat, dar, deși spune că la început i se părea foarte bună, în scurt timp, a descoperit că nu poate parcurge mai mult de jumătate de zi cu ajutorul ei. Așadar, când venea de la școală, el își părăsea protezele și își odihnea picioarele.
„S-a întâmplat de multe ori că mi s-au rănit picioarele și nu puteam merge deloc în următoarea zi”, povestește Iulian.
La vârsta de 17 ani însă, tânărul a primit posibilitatea de a obține o proteză nouă, gratuită, care permite mai multă libertate în acțiuni. Acest lucru putea fi posibil cu ajutorul unui proiect din cadrul ONG-ului „Inimi Solidare”, care presupunea sponsorizarea protezelor pentru copii, cu implicarea centrului de protezare Ortolife.
Iulian spune că în următoarele zile, cu susținerea și îndrumarea apropiaților, a accesat pagina de Facebook a centrului Ortolife, unde a văzut fotografiile pacienților și a protezelor pe care le au și că a rămas foarte surprins de „lucrurile uimitoare” pe care le-a văzut. Ulterior, a vizitat centrul Ortolife și, la scurt timp, a obținut protezele noi pentru care este foarte recunoscător atât ONG-ului „Inimi Solidare”, cât și centrului de protezare Ortolife.
„Acum, mă pot bucura de tinerețe la fel ca ceilalți adolescenți. Pot alerga și simt vântul suflându-mi fața, pot face salturi înalte și pot să mă apropii de soare, îmi pot purta proteza toată ziua fără să-mi fac griji că voi avea răni.
Pot fi un adolescent obișnuit, doar că am două țevi strălucitoare în loc de picioare, însă nu mă deranjează deloc, sunt ca niște pantofi cool. Și acum sunt un mare fan al pantaloni scurți. Încerc să mă bucur de viața mea, să iau decizii corecte pentru viitorul meu și visez la o poveste romantică cu persoana care îmi place”, spune Iulian.
În prezent, tânărul este pasionat de fotografie. Acum doi ani, și-a creat un cont de Instagram, unde își publică lucrările pe care le caracterizează drept niște capsule ale timpului, care surprind momentele cele mai memorabile.
„Nu am un anumit stil pentru că, după cum am spus, capturez momente. Pot fi momente fericite, triste și chiar momente fără emoții, când simți că vrei să te culci pe podea și să adormi”, explică Iulian.
Pe lângă asta, tânărul spune că îi place să curățe și să restaureze camerele și obiectivele foto vechi și menționează că: „Mi se pare o magie, lucrurile vechi sunt pline de amintiri create de oamenii care au fost în jurul lor. Îmi place să mă uit la fiecare zgârietură și să încerc să ghicesc ce s-a întâmplat acolo”.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Aceasta este povestea lui Iulian Braileanu, tânărul în vârstă de 17 ani, care a parcurs drumul de la „protezele care îi lăsau picioarele în răni”, până la „pantofii săi cool” care îi permit să își trăiască viața din plin. Fiind conștient de existența multor altor persoane care se confruntă cu aceeași situație, Iulian vine cu un îndemn: „Poți fi o persoană care se așază în pat și care se plânge sau poți fi o persoană puternică, cu niște picioare cibernetice mișto și cu o poveste puternică în spatele tău. Un lucru pe care vreau să vi-l recomand este ca niciodată să nu faceți economie pe proteză, fiindcă pentru o viață de înaltă calitate aveți nevoie de niște proteze de înaltă calitate. Nu este nevoie să mergi departe, fiindcă tot ceea de ce ai nevoie este chiar aici, aproape de tine”, conchide Iulian.
Preluat de la: diez.md
