Anis-Amri.jpg
Parchetul antiterorist al Germaniei l-a identificat miercuri pe presupusul autor al atentatului comis la Berlin cu un camion ca fiind Anis Amri, un tunisian în vârstă de 24 de ani, și a dat publicității un aviz pentru darea în urmărire, însoțit de o recompensă, informează Agerpres.

Anis Amri are o înălțime de 1,78 metri și o greutate de circa 75 de kilograme. ‘El ar putea fi periculos și înarmat’, a atenționat Parchetul într-un comunicat, precizând că se oferă o recompensă de 100.000 de euro.

 

 

Gruparea Statul Islamic a revendicat atentatul de luni seara de la Berlin, a anunțat agenția Aamaq, apropiată grupării teroriste, informația fiind preluată de principalele agenții internaționale de presă.

DPA relatează că în textul revendicării se arată că autorul atacului din piața de Crăciun din Berlin a fost “un soldat al Statului Islamic” care a acționat ca urmare a chemării la atacuri asupra cetățenilor din statele coaliției ce combate gruparea.

Aamaq atribuie revendicarea unor “surse din cadrul serviciilor de securitate”, mai indică DPA. Agenția germană arată că formulările sunt specifice modului în care Statul Islamic și-a atribuit atacuri comise anterior în Europa. Reuters subliniază că în revendicare atentatul de luni este descris drept “operațiunea din Berlin”. Atacul comis luni în capitala Germaniei s-a soldat cu 12 morți și 48 de răniți.

Preluat de la: Diez.md