ovar-polichistic.jpg

Sindromul ovarului polichistic afectează până la una din cinci femei din întreaga lume, dintre care trei sferturi încearcă să rămână însărcinate.

Afecţiunea este de obicei caracterizată prin niveluri ridicate de testosteron, chisturi ovariene, cicluri menstruale neregulate şi probleme care afectează nivelul zahărului din sânge, dar cauzele au fost mult timp un mister. „Este de departe cea mai frecventă afecţiune hormonală care afectează femeile de vârstă reproductivă, dar nu i s-a acordat prea multă atenţie”, spune Robert Norman de la Universitatea din Adelaide, Australia.

Tratamentele disponibile pentru a ajuta femeile afectate să rămână însărcinate au rate de succes de obicei mai mici de 30%, pe perioada a cinci cicluri menstruale.

Paolo Giacobini, specialist al Institutul Naţional Francez de Sănătate şi Cercetare Medicală şi colegii săi au descoperit că sindromul poate fi declanşat înainte de naştere prin expunerea excesivă în uter la un hormon numit hormon anti-Müller.

Cercetătorii au descoperit ca femeile gravide, cu sindromul ovarului polichistic au un nivel cu 30% mai ridicat al acestui hormon, decât în mod obişnuit. Deoarece sindromul este cunoscut ca fiind moştenit în familie, s-au întrebat dacă acest dezechilibru hormonal în timpul sarcinii ar putea induce aceeaşi problemă de sănătate şi fiicelor lor.

Pentru a testa această idee, au injectat excesul de hormon anti-Müller în şoareci gestanţi. După ce au crescut puii acestora, au prezentat multe dintre semnele distinctive ale sindromului ovarului polichistic, inclusiv pubertatea târzie, ovulaţia rară, întârzieri în obţinerea unei sarcini şi puţini descendenţi.

Excesul de hormon părea să declanşeze acest efect prin suprasolicitarea unui set de celule ale creierului care ridică nivelul de testosteron.

Echipa a reuşit sa inverseze acest efect la şoareci folosind cetrorelix, un medicament IVF utilizat in mod obişnuit pentru a controla nivelul hormonal al femeilor. După tratamentul cu acest medicament, şoarecii au încetat să prezinte simptome de sindrom ovarian polichistic.

Urmează planificarea unui studiu clinic cu cetrorelix la femeile cu această afecţiune, care va începe, cel mai probabil, până la finalul anului. Aceasta ar putea fi o strategie atractivă pentru a restabili ovulaţia şi în cele din urmă, pentru a creşte rata de succes în obţinerea unei sarcini la aceste femei, spune Giacobini.

Sursa: newscientist.com

Foto: pixabay.com

Preluat de la: csid.ro