Ai avut vreodată impresia că, indiferent ce faci, nu procedezi corect atunci când vine vorba despre creșterea și îngrijirea copilului? Uneori, sentimentul de vinovăție poate deveni atât de puternic încât ajunge să afecteze viața părinților. diez.ru a discutat despre vinovăția parentală cu antropoloaga, terapeuta Gestalt și psihologa Ecaterina Panteleeva, pentru a afla când acest sentiment devine toxic și ce putem face pentru a-i face față.

Potrivit specialistei, marea majoritate a mamelor se confruntă cu sentimentul de vinovăție maternă, în special după nașterea primului copil.

Psihologa explică faptul că îngrijorarea firească este orientată spre copil și spre ceea ce poate fi făcut concret pentru siguranța și nevoile lui. În schimb, vinovăția maternă toxică se îndreaptă spre mamă însăși și spre felul în care aceasta se judecă pe sine. 

Potrivit Ecaterinei Panteleeva, este vorba despre o trăire interioară puternică, în care femeia simte că nu este suficient de bună sau capabilă în rolul de mamă. Această stare este însoțită de autoînvinovățire și de tendința de a se evalua constant prin prisma întrebării „Sunt o mamă bună?”, concentrându-se mai ales asupra aspectelor negative.

Specialista oferă și un exemplu. Dacă un copil se îmbolnăvește, îngrijorarea și anxietatea firească determină părintele să acționeze: să-i măsoare febra, să cheme medicul și să aibă grijă de copil. Vinovăția, însă, se poate întoarce împotriva mamei. Femeia poate ajunge să creadă că micuțul s-a îmbolnăvit din cauza ei, pentru că „este o mamă rea” sau pentru că nu a avut suficientă grijă de el. 

Sentimentul de vinovăție al mamelor este legat de presiunea socială și de contextul în care se află femeia, în special de așteptările societății privind felul în care aceasta ar trebui să corespundă idealului de mamă, consideră experta. Potrivit ei, presiunea vine și din partea rețelelor sociale, unde pot fi văzute femei de succes care reușesc, în același timp, să muncească, să-și crească copiii și să arate bine.

Este important să înțelegem că, în spatele unei imagini perfecte, se pot afla adesea bone, persoane care oferă ajutor sau chiar o stare reală de epuizare. Există însă și situații în care imaginea prezentată corespunde realității. Chiar și atunci, persoana respectivă poate porni de la alte condiții, poate avea mai multe resurse sau pur și simplu un alt nivel de energie. De aceea, este important ca fiecare femeie să țină cont de propriile circumstanțe. 

Pe lângă influența societății, vinovăția maternă este influențată și de mesajele despre maternitate pe care femeia le primește de la generațiile mai în vârstă. Aceste mesaje o pot susține, dar pot și impune standarde prea ridicate, care nu i se potrivesc sau pe care nu le poate îndeplini.  

Un rol important îl are și partenerul, inclusiv prin sprijinul pe care îl oferă și modul în care responsabilitățile sunt împărțite între cei doi. 

Un alt factor important este capacitatea femeii de a filtra și adapta la propria realitate așteptările venite din partea societății. Familia și societatea vor avea mereu anumite așteptări de la femei, iar izolarea completă de acestea nu este posibilă. De aceea, este important să înțelegem cum reacționează femeia la aceste presiuni și dacă reușește să le adapteze propriilor nevoi, explică psihologa. Asta înseamnă să păstreze ceea ce i se potrivește, să renunțe la ceea ce nu îi este util, să discute și să redefinească anumite așteptări și să își apere limitele personale.  

Specialista subliniază că vinovăția este un sentiment absolut firesc și important, fără de care relațiile dintre oameni nu ar putea funcționa. Rolul ei este să ne arate că am încălcat limitele cuiva sau că i-am provocat un prejudiciu. În astfel de situații, sentimentul de vinovăție ne poate motiva să reparăm relația și să restabilim legătura cu cealaltă persoană.

De obicei, persoana care a greșit își cere iertare, încearcă să repare greșeala, iar relația se restabilește. 

Vinovăția devine însă distructivă atunci când se transformă într-un sentiment cronic și apăsător. În astfel de cazuri, ea nu mai determină persoana să acționeze pentru a repara relația, ci, dimpotrivă, o blochează și îi consumă energia de care ar avea nevoie pentru a restabili legătura cu celălalt.

Ecaterina Panteleeva oferă un exemplu de vinovăție firească. Dacă o mamă este obosită, nu își dă seama că a ajuns la limita puterilor și ajunge să țipe la copil, poate simți vinovăție. Apoi se poate apropia de el, îl poate îmbrățișa și îi poate spune, de exemplu: „Iartă-mă, sunt foarte obosită. Te iubesc. Nu a fost bine că am țipat la tine. Te rog să mă ierți.” 

După aceea, relația dintre mamă și copil se restabilește. Printr-o astfel de experiență, copilul înțelege că nu trebuie să fii perfect într-o relație și că, atunci când greșești, legătura cu celălalt poate fi reparată. 

În cazul vinovăției distructive, lucrurile se desfășoară diferit. Mama, copleșită de oboseală, își pierde cumpătul și țipă la copil, iar apoi se închide în sine. Se întâmplă pentru că simte rușine și începe să aibă o imagine foarte negativă despre sine ca mamă. O astfel de stare o îndepărtează emoțional de copil.

Psihologa explică faptul că, ulterior, mama poate încerca să compenseze prin cadouri sau poate deveni mai puțin consecventă în respectarea rutinei și a regulilor stabilite.

De exemplu, dacă în mod obișnuit copilului nu i se permite să privească desene animate după ora 22.00, în ziua în care mama a țipat la el, aceasta poate face o excepție. În felul acesta, mama slăbește limitele pe care le stabilește ca părinte și, în general, regulile din familie. Or, copilul are nevoie de limite clare și consecvente. 

Și tații se pot confrunta cu vinovăție parentală toxică, explică specialista, însă aceasta se manifestă adesea diferit față de cea maternă.

În cazul mamelor, sentimentul de vinovăție poate apărea încă din timpul sarcinii sau după naștere și este strâns legat de nevoile de bază ale copilului. La tați, vinovăția apare de obicei mai târziu și ține adesea de presiunea de a asigura financiar familia, de faptul că petrec prea puțin timp cu copilul din cauza serviciului sau de tendința de a fi prea stricți în educație.

Potrivit terapeutei, din cauza sentimentului de vinovăție, mamele își ignoră adesea oboseala și își lasă propriile nevoi pe plan secund atunci când copilul plânge, este bolnav sau are nevoie de atenție. De asemenea, ele se pot speria de propria furie sau iritare față de copil, pentru că astfel de emoții sunt adesea percepute ca fiind inacceptabile, mai ales atunci când sunt îndreptate spre copii.

O altă manifestare frecventă a vinovăției este tendința mamelor de a se compara cu alte femei, fie că le văd pe rețelele sociale, fie că sunt prietene sau cunoscute. Uneori, femeia poate avea impresia că doar ei îi este atât de greu cu copilul, în timp ce celelalte par să se bucure de maternitate. 

În același timp, specialista spune că experiența fiecărei femei trebuie privită individual, analizând trei aspecte:
# reacțiile corpului – dacă apare o senzație de greutate, neliniște, încordare sau tensiune într-o anumită parte a corpului;
# emoțiile – ce sentimente apar odată cu vinovăția;
# gândurile – ce idei, convingeri sau dialoguri interioare apar în acele momente.

Potrivit terapeutei, vinovăția toxică resimțită pe termen lung poate contribui semnificativ la apariția simptomelor depresive, deoarece epuizează resursele psihice ale mamei. Aceasta poate crea senzația că nu există nicio ieșire și poate diminua treptat interesul pentru activitățile de zi cu zi. Simptomele depresive pot apărea și atunci când femeia își ascunde constant emoțiile sau încearcă să le ignore, pentru că le consideră nepotrivite. 

Unul dintre primele semne poate fi apatia. Femeia poate simți că nu mai are chef de nimic și că, în relația cu copilul, resimte mai ales oboseală și furie. Dacă această stare se menține, poate duce la o epuizare emoțională profundă și, în timp, la depresie clinică.

Vinovăția toxică poate afecta procesul prin care copilul devine treptat mai independent, potrivit terapeutei. Din cauza acestui sentiment, mama poate ajunge să îl protejeze excesiv și să încerce să îi înlăture orice dificultate. În felul acesta, copilul are mai puține ocazii să învețe cum să facă față neputinței, frustrării sau situațiilor dificile, să devină mai autonom și să găsească singur soluții. 

Potrivit terapeutei, efectele negative pot deveni vizibile încă după vârsta de trei ani, dar se manifestă cel mai clar în adolescență, atunci când copilul începe să interacționeze tot mai independent cu lumea din jur. 

Pentru a se dezvolta sănătos, copilul nu are nevoie de o mamă perfectă, ci de una suficient de bună, care îi lasă, treptat și în funcție de vârstă, spațiu să treacă și prin mici dificultăți. Asta înseamnă că mama nu trebuie să intervină imediat de fiecare dată când copilul o cheamă, ci să-i ofere ocazia să încerce singur, să greșească, să repare ce a greșit și să învețe să respecte limitele personale.

Să își permită să nu fie o mamă perfectă, ci pur și simplu o mamă prezentă, care reacționează firesc și face tot ce poate, este important nu doar pentru sănătatea ei emoțională și fizică, ci și pentru dezvoltarea psihică sănătoasă a copilului. 

Terapeuta recomandă, în primul rând, ca mama să încerce să privească lucrurile cât mai realist și să renunțe la ideea că trebuie să fie perfectă. Asta înseamnă să își permită să fie o mamă obișnuită și să își recunoască propriile nevoi, limite și posibilități.

De asemenea, pentru femeile care nu se află într-o stare critică, dar vor să prevină acumularea acestui sentiment și să aibă mai multă grijă de ele, specialista recomandă următorul exercițiu.  

Pe o foaie, scrieți gândul prin care vă învinovățiți, de exemplu: „Nu sunt o mamă bună” sau „Nu mă descurc”. Apoi încercați să descrieți aceeași situație în câteva fraze neutre, fără să vă judecați. De exemplu, în loc de „Nu sunt o mamă bună”, puteți scrie: „Sunt obosită”, „Mi-e frică”, „Fac tot ce pot ca să-mi ajut copilul, dar el continuă să plângă” sau „Îmi fac griji pentru copilul meu adolescent”.

Înlocuirea gândurilor de învinovățire cu o descriere calmă și neutră a situației poate ajuta femeia să se simtă mai ușurată.

Ecaterina recomandă însă să apelați la un psiholog sau psihoterapeut dacă sentimentul de vinovăție nu mai trece și începe să vă afecteze viața de zi cu zi. Printre semnalele de alarmă se numără problemele cu somnul sau pofta de mâncare, tensiunile în relația cu copilul sau cu cei apropiați și senzația că vinovăția nu vă mai lasă să vă bucurați de lucrurile care înainte vă făceau plăcere.

În astfel de cazuri, terapia o poate ajuta pe femeie să își înțeleagă mai bine nevoile, să își recapete echilibrul și să nu simtă că trebuie să ducă singură toată responsabilitatea. Totodată, poate înțelege mai bine ce așteptări pune asupra ei însăși, dar și ce presiuni vin din familie sau din societate, astfel încât să găsească un mod mai sănătos de a se raporta la sine și la cei din jur. 

Cel mai mult o poate ajuta pe mamă sprijinul concret în treburile de zi cu zi, dar și faptul că are alături oameni care o ascultă și o acceptă fără să o judece.

Uneori, mama poate fi atât de epuizată încât nici nu mai are energia să împartă responsabilitățile sau să spună de ce ajutor are nevoie. De aceea, psihologa recomandă ca cei apropiați să preia singuri anumite sarcini concrete. De exemplu, pot ieși cu copilul la plimbare, pentru ca mama să poată dormi sau să se odihnească, ori pot pregăti cina.

O altă formă importantă de sprijin este cea emoțională. Uneori, mama se poate simți foarte singură, iar cei din jur nici măcar să nu-și dea seama prin ce trece. În astfel de momente, este mai important ca emoțiile ei să fie observate și acceptate decât să primească imediat sfaturi. 

O femeie care este epuizată de mult timp poate ajunge să nu mai poată evalua cu claritate ceea ce i se întâmplă și starea în care se află. De aceea, dacă aveți în preajmă o mamă a cărei stare vă îngrijorează, este important să-i oferiți ajutor.

Un astfel de sprijin poate însemna, de exemplu, să o ajutați să găsească un psihiatru sau un psihoterapeut potrivit.

Preluat de la: diez.md