536281280_1176983757788869_6913724907142990630_n-e1784019108324.jpg

# Tinerii din diaspora și țară participă la Chișinău la discuții despre oportunitățile de revenire acasă și viitorul pieței muncii din Republica Moldova.
# Forumul Tinerilor din Diasporă 2026 adună aproximativ 150 participanți din diasporă și din țară.
# Tema ediției din acest an este: „De la educație în diaspora – la carieră acasă”.

Tineri și studenți din țară și din diasporă se vor întâlni la Chișinău, în cadrul Forumului Tinerilor din Diasporă 2026. Evenimentul va pune în discuție parcursul educațional al tinerilor plecați peste hotare, oportunitățile de revenire acasă și viitorul pieței muncii din Republica Moldova.

Creat de tineri, pentru tineri, la cea de-a cincea ediție, Forumul va reuni aproximativ 150 de participanți: tineri și studenți din diaspora și din Republica Moldova. Aceștia vor împărtăși atât experiențele, cât și provocările din parcursul lor internațional. Evenimentul va avea loc duminică, 9 august 2026, începând cu ora 09:45, la Digital Park din Chișinău.

Evenimentul își propune consolidarea legăturilor dintre tinerii din diasporă și cei din Republica Moldova, prin conexiuni directe, colaborări și inițiative comune pentru un viitor mai bun acasă. Tema ediției din acest an este: „De la educație în diaspora – la carieră acasă”.

Ediția 2026 propune o incursiune în parcursul educațional al tinerilor plecați peste hotare și în drumul lor de revenire acasă, prin paneluri interactive și discuții cu invitați din sectorul public, privat și societatea civilă. 

Printre temele care vor fi abordate în cadrul Forumului se numără:
# Reforma învățământului universitar în Republica Moldova: provocări și soluții ale Tinerilor;
# Alegerea unei cariere: perspective din sectorul public, privat și ONG;
# Dialoguri interactive cu înalți reprezentanți ai statului;
# Viitorul pieței muncii în Republica Moldova.

Tinerii vor lucra împreună, în echipe mixte din diaspora și din țară, pentru a construi propuneri reale de politici publice privind sistemul universitar din Moldova.

Participarea este deschisă tuturor tinerilor din Republica Moldova, fie că studiază în diasporă sau în țară. Pentru a participa, este necesară completarea formularului, care poate fi completat până pe 4 august 2026. 

Mai multe detalii despre eveniment, agenda și speakerii din acest an, puteți găsi pe paginile de Facebook și Instagram ale Ligii Studenților Originari din Republica Moldova.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md