Olympic ECOFest revine la Chișinău cu cea de-a 10-a ediție. Aceasta va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 10:00, în Parcul „Valea Morilor”. Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, festivalul este o invitație de a ieși în aer liber, de a face mișcare, de a descoperi sporturi noi și de a ne bucura de natură, protejând-o în același timp.
Atracția principală a ediției din acest an va fi parada sporturilor nautice, desfășurată pe lacul Valea Morilor. Vizitatorii vor putea descoperi și admira discipline spectaculoase precum SUP, canoe, rowing, dragon boat și yachting.
Totodată, potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului vor avea loc mai multe activități dedicate sportului și mediului, inclusiv acțiuni de salubrizare. „De-a lungul edițiilor precedente, Familia Olimpică a plantat peste 400 de copaci, contribuind la crearea unui mediu mai verde și mai sănătos”, se arată în postare.
La Olympic ECOFest 2026 vor participa și medaliați olimpici, sportivi de performanță, antrenori și reprezentanți ai Federațiilor Naționale Sportive. Aici găsiți mai multe detalii.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

