pexels-cmrcn-38059001.jpg

# Cineaștii din Moldova își pot înscrie producțiile la festivalul New York Human Rights Film Festival.
# Va avea loc în New York, SUA, între 22 și 25 octombrie 2026.
# Programul include dezbateri, masterclassuri și forumuri dedicate drepturilor omului.

Cineaștii din Republica Moldova își pot înscrie producțiile la New York Human Rights Film Festival – festival internațional dedicat filmelor care abordează tema drepturilor omului. Acesta este la cea de-a noua ediție și va avea loc în New York, SUA, în perioada 22-25 octombrie 2026.

Festivalul este organizat de organizația Rights in Action, care are statut consultativ special în cadrul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite (ECOSOC).

Misiunea evenimentului este de a promova filmele care încurajează reflecția asupra drepturilor omului, diversității sociale, culturale și ecologice, documentează încălcările drepturilor fundamentale și oferă vizibilitate persoanelor și inițiativelor care contribuie la o societate mai echitabilă.

Pe lângă proiecțiile de film, programul festivalului include dezbateri, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii, masterclassuri și forumuri dedicate drepturilor omului.

În competiție sunt acceptate lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune, documentare și filme experimentale.

Vor fi acordate premii pentru:
# cel mai bun lungmetraj de ficțiune;
# cel mai bun lungmetraj documentar;
# cel mai bun scurtmetraj de ficțiune;
# cel mai bun scurtmetraj documentar;
# cel mai bun scurtmetraj experimental;
# cea mai bună imagine;
# cel mai bun film regizat de o femeie;
# cel mai bun film despre mediu;
# cel mai bun film african – afro;
# cel mai bun film latino – hispanic;
# cel mai bun lungmetraj internațional;
# cel mai bun film al popoarelor indigene.

Filmul care va reflecta cel mai bine tematica drepturilor omului va primi distincția specială Special Award in Human Rights. În plus, organizatorii vor acorda Human Rights Awards, premii speciale dedicate persoanelor curajoase care promovează sau apără drepturile omului și drepturile civile, susțin pacea sau desfășoară activități umanitare.

Condiții de participare:
# filmul trebuie să fi fost finalizat în ultimii cinci ani;
# scurtmetrajele trebuie să aibă o durată de cel mult 30 de minute;
# nu este necesar ca producțiile să fie prezentate în premieră;
# autorii trebuie să dețină toate drepturile asupra lucrării sau să aibă permisiunea titularului drepturilor;
# sunt acceptate înscrieri multiple și participarea în mai multe categorii.

Cineaștii interesați pot consulta regulamentul complet și își pot înscrie filmele online. Termenul-limită este 15 iulie.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md