În ultimii ani, din dorința de a-și proteja copiii în mediul online, tot mai mulți părinți aleg să instaleze aplicații de control parental. Limitarea timpului petrecut în fața ecranului, blocarea anumitor aplicații, dar și localizarea în timp real oferă, cu siguranță, un sentiment de liniște. Dar unde se termină grija și cum putem evita controlul excesiv? Despre aceasta am discutat cu psihologa și psihoterapeuta integrativă Ana Niculăeș.

Aplicațiile de control parental, potrivit psihologei, pot fi instrumente utile, dar numai când sunt folosite cu discernământ, nu ca soluție implicită sau permanentă.

„Specialiștii fac o distincție importantă între monitorizare (a ști în linii mari ce face copilul tău) și supraveghere constantă (a vedea fiecare mesaj, fiecare locație în timp real). Prima poate fi protectivă, a doua – invazivă. Recomandarea generală este ca astfel de aplicații să fie un instrument temporar și contextual, nu o practică de bază în relația cu copilul.”

Diferența dintre monitorizare și supraveghere devine și mai importantă atunci când vorbim despre vârsta copilului. Psihologa afirmă că nivelul și modul de control ar trebui adaptat etapelor de dezvoltare și gradului de autonomie. De exemplu, la copiii mici nevoia de protecție este mai mare, iar în cazul adolescenților accentul ar trebui mutat treptat de pe control pe încredere și responsabilizare.

Felul în care copilul va percepe o aplicație de control parental depinde de modul în care părinții aleg să vorbească despre decizia de a o instala. Specialista afirmă că transparența este fundamentul unei relații bazate pe încredere, astfel, conversația poate începe după cum urmează.

„Vreau să instalăm pe telefonul tău o aplicație care mă va ajuta să știu că ești în siguranță online. Voi putea vedea [X și Y]. Nu o fac pentru că nu am încredere în tine, o fac pentru că îmi pasă de tine și pentru că spațiul online are și riscuri reale. Vrei să vorbim despre asta?”

Dacă drept răspuns vei primi o reacție negativă, să știi că aceasta nu este un obstacol, ci informație, mai ales în cazul adolescenților. 

„Reacția negativă poate spune că adolescentul are nevoie de intimitate și autonomie, că în relație există deja un deficit de încredere sau, pur și simplu, că nu i-a fost suficient de bine explicat scopul. Ar putea ajuta validarea emoției («înțeleg că ți se pare invaziv»), explicarea îngrijorării fără dramatizare, negocierea condițiilor (poate nu toate funcțiile, poate pentru o perioadă limitată) și păstrarea calmului.”

Chiar dacă, din punct de vedere legal, decizia finală aparține părintelui, din punct de vedere psihologic ignorarea completă a perspectivei copilului poate costa mult. Prin urmare, obținerea consimțământului este o etapă foarte importantă.

Potrivit psihologei, efectul monitorizării depinde complet de modul în care este exercitată. Monitorizarea exercitată cu transparență, în spiritul grijii, poate chiar consolida relația, deoarece copilul simte că părintele este interesat de viața lui. Supravegherea secretă sau excesivă, în schimb, erodează tocmai ce vrea să protejeze – încrederea.

„La fel, există riscul ca un copil monitorizat constant să devină mai ascuns sau mai puțin comunicativ. Acesta chiar este unul dintre cele mai documentate efecte adverse. Un copil care știe că este urmărit în permanență nu devine mai responsabil; devine mai inventiv în a evita controlul. Apare ceea ce psihologii numesc «reactanța psihologică» – cu cât simte că libertatea îi este restricționată, cu atât dorința de a-și recâștiga acea libertate crește.”

În această ordine de idei, reține că folosirea aplicațiilor de control parental poate deveni rapid o problemă. Se întâmplă când nu mai este despre protecția copilului, ci despre anxietatea părintelui. Când aplicația devine singurul „canal de comunicare”, înlocuind conversațiile reale cu copilul, sau când este folosită în același mod atât la opt ani, cât și la 16 ani, fără nicio ajustare.

Specialista afirmă că primul pas în oprirea controlului exagerat este să recunoști că problema nu constă în comportamentul copilului, ci în anxietatea ta.

Soluțiile ar include:
# terapie individuală pentru lucrul cu anxietatea și stilul de atașament;
# terapie de familie, în cazul în care controlul afectează mai mulți membri;
# stabilirea unor ore fixe de verificare în loc de acces continuu;
# conversații cu copilul ca sursă primară de informație, în locul utilizării aplicației;
# conștientizarea diferenței dintre grijă reală și anxietate proiectată.

Și nu uitați că exemplul personal al părinților este foarte important, deoarece copiii învață mai mult din comportamente decât din explicații: „Regula de aur – «nu aud ce spui, pentru că ceea ce faci strigă mai tare».”

Fiind curioși cum introduc părinții din Republica Moldova aplicațiile de control parental în viața lor și a copiilor, cum le folosesc și cum reușesc să evite dependența de acestea, am discutat cu Ludmila Gomoja, una dintre mamele care utilizează o astfel de aplicație.

Ludmila are două fete. Cea mai mică are 11 ani, iar cea mai mare – 13. A descărcat aplicații de control parental pe telefoanele lor de la bun început, chiar atunci când le-a oferit câte unul. Își dorea să monitorizeze activitatea fiicelor sale în online și să evite diferite situații neplăcute, care ar putea apărea în lipsa verificării din partea părinților.

„La fiica mai mare folosim aplicația de aproximativ trei-patru ani deja. Nu am analizat multe criterii atunci când am instalat-o. În primul rând, am ales una gratuită, căci oricum eram conștientă că nu îmi trebuie pentru prea mult timp, și sunt mulțumită. Cea instalată la mine în telefon se numește Family Link. E de la Google.”

Introducerea aplicației de control parental a fost ușoară și nu a pornit discuții în familie. Fetelor li s-a explicat că acest lucru se face pentru binele lor, în special pentru a le proteja vederea. „Ambii copii sunt purtători de ochelari, de aceea, în primul rând, le-am spus că limita de timp este anume pentru ochi, că trebuie să existe pauze. Și ele au înțeles.”

Potrivit Ludmilei, funcțiile pe care le utilizează cel mai des includ stabilirea timpului zilnic petrecut de copil pe telefon și configurarea unor intervale în care accesul este restricționat, cum ar fi pe timp de noapte sau în timpul orelor de școală. De asemenea, femeia aprobă sau blochează instalarea aplicațiilor, în funcție de conținut și de utilitatea lor, și limitează accesul la anumite aplicații, precum YouTube, pentru a preveni utilizarea excesivă a acestora.

O altă funcție pe care o consideră importantă și o folosește frecvent este localizarea în timp real. Atunci când telefonul este conectat la internet, Ludmila poate vedea unde se află copiii săi și primește notificări automate atunci când fetele ajung la școală, părăsesc teritoriul instituției ori ajung acasă. „S-a întâmplat chiar și un caz în care, la școală, din greșeală, i-a fost luat telefonul de către un coleg de clasă. Deodată, a crezut că l-a pierdut, dar cu ajutorul aplicației am putut vedea în ce zonă se afla telefonul și, pentru că ea știa cine dintre colegii săi locuiește în acea zonă, am reușit să-l găsim. Este, din nou, un beneficiu.”

Totuși, partea preferată a Ludmilei este monitorizarea timpului petrecut pe aplicații și blocarea conținutului nepotrivit vârstei, inclusiv a aplicațiilor și reclamelor. „La fel, dacă văd că stă prea mult timp într-o aplicație, reduc durata de utilizare. Iar dacă are nevoie, de exemplu pentru școală, pentru că acum fac diferite proiecte în Canva, îi pot prelungi timpul. Poate să mă sune și să îmi spună că are nevoie de încă puțin timp, eu o întreb pentru ce anume are nevoie și îi prelungesc. Apoi pot să verific dacă într-adevăr a utilizat aplicația respectivă.”

De-a lungul timpului, femeia spune că a avut doar o singură întrebare legată de aplicație, din partea fiicei mai mari. Atunci când fata a împlinit 13 ani, în aplicația instalată pe telefonul său i-a venit o notificare potrivit căreia a atins vârsta la care părinții pot reduce sau opri monitorizarea. Astfel, ea și-a întrebat mama când monitorizarea va fi oprită. „I-am zis că atunci când o să vedem că nu petrece prea multe ore în fața ecranului. Și a înțeles. Acum, dacă telefonul s-a blocat, asta e, stă pe masă. Nu avem întrebări. Cred că se datorează și faptului că de la început au avut acest control parental.”

Ludmila își propune să dezinstaleze aplicațiile de control parental atunci când va vedea că fetele sale sunt suficient de mature din punct de vedere psihologic, astfel încât să fie conștiente de timpul petrecut pe telefon și să își poată seta singure limite.

„În orice caz, acum la 13-14 ani nu cred că vom renunța la controlul parental. Chiar dacă nu monitorizăm foarte mult, oricum este un plus. Știu că nu stau pe diferite site-uri care nu sunt recomandate vârstei, care le pot dăuna… Sunt mai liniștită.”

În acest material am explicat ce este o aplicație de control parental și care sunt cele mai apreciate pe App Store și Google Play.

Preluat de la: diez.md