• Profesorii și elevii pot beneficia de cursuri pentru disciplinele digitale oferite de „Tekwill în Fiecare Școală”.
• Programul oferă acces la resurse educaționale inovatoare pentru elevi și profesori, incluzând inteligența artificială, dezvoltare software și industrie creativă.
• Peste 572 de școli, 120.896 de elevi și peste 6.000 de profesori au beneficiat de o educație digitală avansată în ultimii cinci ani.
Proiectul educațional „Tekwill în Fiecare Școală” revine cu o nouă ediție. Instituțiile de învățământ care doresc să participe la transformarea educației digitale în școlile lor sunt încurajate să se înscrie. Programul pregătește generațiile viitoare cu competențele digitale esențiale.
„Tekwill în Fiecare Școală” oferă acces la cursuri și resurse educaționale inovatoare pentru elevi și profesori, conectând școala de azi cu cerințele pieței muncii digitale.
Potrivit organizatorilor, conținutul educațional este aliniat cu cerințele pieței muncii, pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 ani, în domenii precum inteligența artificială, dezvoltare software, industrie creativă și leadership. De asemenea, programul oferă:
# resurse de învățare disponibile pe platforma tekwill.online, accesibile gratuit elevilor și profesorilor;
# formare profesională și mentorat pentru cadrele didactice care predau noile discipline digitale;
# oportunitatea de a participa la competiții naționale și internaționale în domenii precum inteligența artificială, aplicații mobile sau design grafic, în Coreea de Sud, India sau SUA;
# posibilitatea de a beneficia de un laborator digital în instituția de învățământ;
# acces gratuit la platforma tekwill.online.
La proiect pot participa toate școlile din Republica Moldova, indiferent de nivelul de urbanizare sau dimensiunea instituției. Eligibilitatea se bazează pe câteva criterii:
# școala trebuie să fie acreditată și să aibă elevi cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 ani;
# cadrele didactice trebuie să fie disponibile să participe la formări și mentorat pentru disciplinele digitale;
# școala trebuie să fie dispusă să faciliteze participarea elevilor la competiții și proiecte practice în domeniul digital.
Școlile interesate sunt încurajate să completeze acest formular pentru înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 10 mai.
În cei cinci ani de la debut, peste 572 de școli, 120.896 de elevi și peste 6.000 de profesori au beneficiat de o educație digitală avansată, cu curricula concepute pentru a forma competențe relevante în economia digitală. Programul „Tekwill în Fiecare Școală” a fost recunoscut internațional pentru impactul său în educația digitală, fiind inclus în colecția globală HundrED. A câștigat Premiul WISE 2023 pentru inovație educațională, mențiunea „Digital Advocate of the Year” la Future of Government Awards. De asemenea, a fost desemnat cea mai bună inițiativă ITO din Moldova la PIN Awards 2023.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

