588651156_1334052545430838_5529441050833697408_n.jpg

• Evenimentul „Panel de discuții despre cercetarea de tineret în Moldova” se desfășoară la data de 16 aprilie 2026, la ora 10:00-15:00, pe strada Igor Vieru 2/4.

• El este dedicat cercetării de tineret din Republica Moldova și are ca scop facilitarea unui dialog structurat între reprezentanți ai autorităților publice, cercetători, practicieni și alți actori relevanți.

• Evenimentul își propune să abordeze diverse subiecte precum: rolul și valoarea lucrului de tineret, documentarea și utilizarea datelor, dezvoltarea și aplicarea principiilor de calitate, evaluarea și monitorizarea programelor de tineret.

„MilleniuM” invită actorii din sectorul de tineret la un panel de discuții dedicat cercetării de tineret din Republica Moldova. Evenimentul își propune să faciliteze un dialog structurat între reprezentanți ai autorităților publice, cercetători, practicieni și alți actori relevanți, pentru a analiza situația actuală și perspectivele de dezvoltare a unui sector de tineret de calitate.

Data: 16 aprilie 2026, 10:00-15:00
Locație: strada Igor Vieru 2/4, municipiul Chișinău.

Profilul participanților: experți, cercetători și practicieni din domeniul de tineret, reprezentanți din sistemul de educație și din cadrul autorităților publice, lucrători de tineret, tineri. 

Formular de înregistrare poate fi accesat AICI. Termenul limită de înregistrare este 13 aprilie 2026.

– Context național și european privind realizarea lucrului de tineret.
– Rolul și valoarea lucrului de tineret ca element cheie al sectorului de tineret.
– Documentarea, evidența și utilizarea datelor în asigurarea lucrului de tineret calitativ, inclusiv la nivel național și local, precum și de către organizațiile de tineret, centre de tineret, lucrători de tineret.
– Dezvoltarea și aplicarea principiilor, criteriilor și altor instrumente de asigurare a calității  lucrului de tineret.
– Evaluarea și monitorizarea programelor și activităților de tineret, care contribuie la organizarea lucrului de tineret, realizate prin intermediul organizațiilor și instituțiilor de tineret. 
– Infrastructura și capacitățile instituționale și umane ale sectorului de tineret în realizarea lucrului de tineret, inclusiv la nivel local.
– Necesitatea creșterii gradului de dezvoltare profesională a lucrătorilor de tineret și practicienilor din domeniu.
– Rolul și facilitarea cooperării interinstituționale și intersectoriale în realizarea lucrului de tineret.
– Implicarea și incluziunea tinerilor vulnerabili, inclusiv a celor migranți și refugiați, în cadrul activităților și programelor naționale de tineret.

„În ultimii 15 ani, lucrul de tineret în Moldova a cunoscut o evoluție constantă, susținută de politici guvernamentale, dar și anumite fluctuații în ceea ce privește capacitatea de implementare la nivel de sector. În context național, lucrul de tineret este abordat prin prisma activităților realizate cu și pentru tineri, fiind influențat de prioritățile, documentele de politici și metodologiile dezvoltate la nivel european.

Cadrul normativ național, inclusiv strategiile pentru tineret, programele și Legea cu privire la tineret, a prevăzut măsuri pentru dezvoltarea lucrului de tineret calitativ, precum: elaborarea de metodologii adaptate nevoilor tinerilor, dezvoltarea programelor de formare și validare a competențelor lucrătorilor de tineret, precum și crearea de instrumente practice pentru organizații, centre și lideri de tineret.

Totuși, în prezent, este necesară inițierea unor reflecții la nivel de sector privind modul de realizare a lucrului de tineret, instrumentele utilizate, capacitățile existente și perspectivele de dezvoltare. În acest sens, devine relevantă organizarea unor spații de dialog și analiză care să abordeze lucrul de tineret într-o manieră complexă – de la conceptualizare și planificare, până la implementare, monitorizare și evaluare. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea capacităților profesionale și instituționale ale actorilor din domeniu, la îmbunătățirea calității intervențiilor și la dezvoltarea politicilor de tineret bazate pe evidențe”, scrie MileniuM.

Persoană de contact: Isaicul Alexandra. Telefon: +37360963838.

Preluat de la: diez.md