60720183_2372634189644289_5277636314173276160_n.jpg

Primul concurs pentru trupe începătoare din Moldova revine și anunță lansarea înscrierilor pentru ediția 2026. Dacă ești tânăr(ă) artist(ă), ai o trupă sau un proiect solo și compui muzică, a venit momentul să urci pe scenă. Înscrie-te la POT până în data de 3 aprilie și profită de șansa de a-ți duce talentul în fața publicului larg. Primii trei finaliști vor beneficia de videoclipuri produse de organizatori.

Concursul POT Music, lansat în 2015, își propune să dezvolte scena culturală alternativă și este deschis artiștilor și trupelor care creează muzică originală, de orice gen sau stil, cu accent pe expresii muzicale noi, independente sau alternative față de mainstream-ul comercial. 

Proiectul este cunoscut drept o platformă de lansare pentru muzicieni aflați la început de drum. Printre foștii participanți ai concursului se numără artiști și trupe precum Cosmos în Buzunar, Satoshi și Harmăsar.

„Chiar dacă concursul a fost suspendat în perioada pandemiei, Asociația POT a continuat să activeze pentru a susține muzicienii din programul de rezidență de la Artcor. Acum este un moment cât se poate de potrivit pentru a relansa concursul național: tinerii sunt dornici să asculte și să creeze muzică nouă. Ne dorim să vedem curaj, originalitate și, mai ales, piese care să oglindească spiritul generației”, spune Lilian Severin, unul dintre fondatorii proiectului.

Înscrierile sunt deschise în perioada 15 martie – 3 aprilie, timp în care trupele trebuie să completeze formularul online și să atașeze un demo video live, încărcat pe YouTube. În urma etapei de preselecție, juriul va selecta între 9 și 12 participanți, care vor intra în competiție. Trupele alese vor evolua apoi în cadrul a trei concerte live de semifinală, unde vor concura pentru un loc în marea finală, organizată în cadrul Festivalului Industriilor Creative.

Participanții pot câștiga:
# o prestație pe scena Festivalului Lupilor 2026, pentru marele câștigător;
# videoclipuri produse pentru primii trei finaliști;
# echipamente muzicale oferite de Music Shop (microfoane și accesorii pentru chitariști, basiști și secția de ritm);
# o prestație la Auditoria;
# vouchere valorice la librăria Cărturești.

Participarea este gratuită, iar pentru a te înscrie în concurs trebuie să ai între 14 și 30 de ani (cu mici excepții prevăzute în regulament) și să prezinți piese originale.

Te poți înregistrat completând acest formular.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md