Managerii instituțiilor culturale din Republica Moldova sunt invitați să participe la o școală de vară dedicată dezvoltării proiectelor culturale. După finalizarea programului de instruire, participanții vor avea oportunitatea să propună proiecte culturale în cadrul unui concurs de granturi. Cele mai bune inițiative vor beneficia de finanțare pentru implementare în comunitățile din țară.
Școala de vară va avea o durată de trei zile și va include sesiuni de instruire axate pe:
# promovarea cetățeniei active prin proiecte culturale;
# înțelegerea importanței patrimoniului și a diversității culturale;
# consolidarea colaborării interinstituționale pentru promovarea valorilor universale și europene;
# dezvoltarea competențelor de elaborare și gestionare a proiectelor culturale;
# organizarea de evenimente multiculturale menite să încurajeze respectul reciproc și cooperarea între comunități.
La program pot aplica manageri de muzee, teatre, case de cultură, precum și alți profesioniști din domeniul cultural interesați să dezvolte proiecte locale orientate spre promovarea coeziunii sociale, valorificarea patrimoniului cultural și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Persoanele interesate să participe sunt încurajate să completeze formularul de înregistrare până pe 18 martie, ora 23:59.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

