Leziunile de menisc sunt printre cele mai frecvente cauze de durere și disfuncție la nivelul genunchiului, însă gravitatea lor este adesea subestimată de mulți pacienți, care amână vizita la medic. Departe de a fi simple accidente biomecanice izolate, aceste leziuni pot reprezenta punctul de plecare al unui proces degenerativ progresiv, care, în absența unui tratament adecvat, conduce la artroză precoce și, în cele din urmă, la necesitatea protezării articulare. Pentru a afla cât mai multe despre acest subiect important, stăm de vorbă cu medicul Vlad Predescu, chirurg ortoped specializat în protezare articulară și traumatologie sportivă.
Meniscul are un rol esențial în funcționarea normală a genunchiului, acționând ca un amortizor între femur și tibie. Prin structura sa fibrocartilaginoasă, acesta asigură distribuția uniformă a presiunilor articulare, stabilizează articulația și protejează cartilajul articular de suprasolicitare. Atunci când această structură este lezată, biomecanica genunchiului se modifică substanțial, iar efectele nu se limitează la zona rupturii, ci se extind asupra întregii articulații. Cauzele apariției leziunilor meniscale sunt variate și depind în mare măsură de vârsta și nivelul de activitate al pacientului. La persoanele tinere și active, acestea apar frecvent în urma traumatismelor sportive, în special prin mișcări de rotație forțată a genunchiului pe un membru inferior fix.
La pacienții de vârstă medie sau înaintată, leziunile meniscale au, de cele mai multe ori, un caracter degenerativ, fiind rezultatul unui proces lent de uzură, favorizat de microtraumatisme repetate, greutate excesivă, axări vicioase ale membrului inferior sau instabilități ligamentare preexistente. În aceste cazuri, ruptura de menisc poate apărea aparent banal, uneori chiar în timpul unei activități cotidiene minore simple.
Citește și: Leziunile de menisc. Ghidul complet pentru înfruntarea provocării genunchiului
Simptomatologia leziunilor de menisc nu alarmează foarte mult pacientul, mai ales în etapele de început. Atunci, durerea este, de obicei, discretă, localizată la nivelul compartimentului afectat al genunchiului, accentuată la efort sau la mișcări de rotație. Pe măsură ce leziunea evoluează, pot apărea episoade de blocaj articular, senzația de instabilitate, tumefacția genunchiului și limitarea progresivă a mobilității. Un aspect important, subliniat și de doctorul Vlad Predescu, este faptul că ameliorarea temporară a simptomelor nu înseamnă vindecare, ci doar adaptarea organismului la o disfuncție persistentă.
Rămase netratate, leziunile meniscale grave declanșează o serie de mecanisme în interiorul genunchiului care accelerează degradarea articulară. Absența funcției normale a meniscului duce la creșterea presiunii de contact între suprafețele articulare, ceea ce determină apariția fisurilor cartilajului și, ulterior, pierderea progresivă a acestuia. În paralel, fragmentele meniscale instabile irită membrana sinovială, generând o inflamație cronică sau se pot deplasa și ajung să blocheze mecanic mișcarea genunchiului. Din păcate, se creează, astfel, un cerc vicios, în care deteriorarea meniscului și degradarea cartilajului se potențează reciproc.
Doctorul Predescu susține că rezultatul acestui proces este apariția artrozei precoce a genunchiului, o afecțiune cu impact major asupra calității vieții. Spre deosebire de artroza primară, care apare, de regulă, la vârste înaintate, artroza secundară leziunilor de menisc grave poate afecta pacienți aflați încă în plină activitate profesională și socială, foarte tineri. În timp, durerea devine persistentă, mobilitatea este tot mai limitată, iar deformările axiale ale genunchiului accentuează dezechilibrul mecanic și progresia bolii.
În stadiile inițiale, tratamentul leziunilor meniscale și al artrozei incipiente este conservator sau minim invaziv, incluzând fizioterapia, infiltrațiile intraarticulare și intervențiile artroscopice menite să conserve cât mai mult țesut meniscal. „Abordarea modernă pune accent pe sutura meniscală ori de câte ori este posibil, tocmai pentru a menține rolul protector al acestuia. Totuși, în cazurile în care diagnosticul este tardiv, iar distrugerea articulară este avansată, opțiunile terapeutice devin limitate și, de cele mai multe ori, trebuie îndepărtat țesutul meniscal deteriorat”, declară medicul.
Un alt mesaj extrem de important este și acela că nu toate leziunile de menisc trebuie operate și există tendința de a exagera în acest sens, ceea ce poate duce la rezultate neconformae cu așteptările pacientului. Astfel, consensul european de menisc a arătat, în nenumărate rânduri, că leziunile de grad 1 și 2 nu trebuie niciodată operate, iar cele de grad 3 numai după o perioada de tratament conservator, deoarece opt din zece pacienți răspund favorabil și nu mai au nevoie de intervenția chirurgicală. Astfel, deși poate părea banală decizia chirurgicală, aceasta trebuie individualizată în funcție de multe alte variabile fără ca indicația să fie pusă strict numai pe baza unei interpretări a examenului RMN. Ruptura de grad 4 sau fragmente mari meniscale care se deplasează în articulație necesită întotdeauna operație.
În practica de zi cu zi din cabinet, doctorul Predescu întâlnește frecvent pacienți care ajung la protezare de genunchi după ani de evoluție a unor leziuni meniscale sau ligamentare ignorate sau insuficient tratate, mai ales dacă acestea asociază și deformări ale axei genunchiului. Trebuie clar menționat că momentul în care protezarea devine necesară este acela în care durerea și limitarea funcțională nu mai pot fi controlate prin metode conservatoare, iar cartilajul articular este sever compromis.
Un element definitoriu al chirurgiei moderne de protezare este utilizarea robotului MAKO, doctorul Vlad Predescu fiind printre primii ortopezi din România care a avut acces la această tehnologie, începând cu anul 2019. Aceasta permite o planificare extrem de precisă a intervenției, adaptată anatomiei fiecărui pacient, precum și o poziționare optimă a componentelor protetice. Rezultatul este o restaurare mai fidelă a biomecanicii genunchiului, o recuperare funcțională mai rapidă și o durabilitate crescută a protezei, aspecte deosebit de importante în cazul pacienților cu artroză instalată precoce.
Alt mare avantaj al acestei tehnologii este dat de faptul că se pot implanta și proteze parțiale, care să păstreze, în mare parte, articulația normală a genunchiului. Astfel, în prezent, protezarea parțială acolo unde este posibil și dacă artroza nu este foarte avansată permite reîntoarcerea la toate activitățile sportive. Este deja celebru cazul celebrei campioane de ski americane Lindsey Vonn, cea care, cu o proteză parțială implantată robotic, a cucerit din nou podiumul la proba de coborâre.
Ca o concluzie, din perspectiva medicală, mesajul specialistului este unul clar: leziunile de menisc nu trebuie minimalizate, indiferent de vârstă. Diagnosticul precoce, monitorizarea atentă și alegerea unui tratament adecvat pot preveni evoluția către artroză și pot amâna sau chiar evita necesitatea unei protezări articulare. Pe de altă parte, nu toate leziunile de menisc trebuie operate, întrucât, de multe ori, există tendința de a exagera intervenția chirurgicală și rezultatul să fie opus celui sperat. Atunci când însă degradarea articulară este ireversibilă, chirurgia modernă, asistată robotic, oferă soluții performante pentru redobândirea funcției și a calității vieții.
Preluat de la: csid.ro
