DSC03427.jpg

O kîirma este, de fapt, un acordeon din aluat cu brânză și smântână. O definește plămădeala rulată și pusă în tavă în straturi, așa încât umplutura și crema să pătrundă cât mai bine între cute. Rezultatul ne pune față în față cu un exterior rumen și solid, dar un interior moale și cremos. Kîirmaua se mănâncă cu aceeași poftă și la Cișmichioi, și la Slobozia Mare.

În acest articol vă invităm la kîirmaua noastră retrospectivă, ca să vă povestim ce am făcut în 2025 și ce vom face în 2026. O să revenim la acest preparat mai târziu în articol, ca să ne explicăm punctul de vedere. Până atunci, să pretindem că o gătim împreună.

În 2025 am adunat milioane de vizualizări, am scris mii de articole, am reflectat alegerile, oh, și ce alegeri am avut, am lansat o pagină nouă de TikTok pentru versiunea rusă a site-ului, am acumulat mai multe cunoștințe, am inovat, am luat premii și, în sfârșit, ne-am odihnit.

La sfârșit de ianuarie, administrația Casei Albe a anunțat suspendarea programelor prin intermediul cărora ofereau ajutoare externe. Astfel, presa din Moldova care beneficia de astfel de susținere a ajuns în situația în care bugetele planificate pentru următorul an au trebuit ajustate peste noapte. Redacția noastră, de asemenea, s-a confruntat cu o pierdere de fonduri. A trebuit să ne reorganizăm eforturile pentru a umple golurile.

În total, în 2025, am a ajuns la aproape 10 milioane de vizualizări, dintre care aproape 300.000 de utilizatori unici. Cele mai populare materiale au fost cele din categoriile Educație și Oportunități. Audiența noastră de bază este în continuare formată din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani. Pe site, din această categorie fac parte aproximativ 65 % dintre cititorii noștri. Pe rețelele noastre sociale am ajuns la aproximativ 58.300.000 de vizualizări. Aproximativ 50 % dintre cei care ne urmăresc pe TikTok, Facebook, Telegram și Instagram au vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani.

Anul trecut am implementat două direcții noi de dezvoltare. Prima ținea de înțelegerea mai bună a audienței noastre și de satisfacerea necesităților acesteia, iar a doua ținea de publicarea unui volum mai mare de conținut pe rețele sociale, pe fundalul schimbării comportamentului de consum al cititorilor noștri.

Nu poate trece un an fără traininguri și instruiri. La #diez punem accentul pe dezvoltare și creștere profesională. În 2025 am participat la 10 traininguri cu experți naționali și internaționali. În cadrul acestora, am lucrat la strategiile noastre de conținut pentru site, Telegram, Facebook, Instagram, TikTok și YouTube. De asemenea, am conturat și strategia noastră de afaceri pentru următorii trei ani. Am învățat mai multe și despre editarea video, jurnalismul de investigații, integrarea în UE, utilizarea inteligenței artificiale în mass-media. De asemenea, am învățat să acordăm mai multă atenție securității digitale și fizice a redacției noastre în câteva traininguri de securitate cu experți internaționali.

Am lansat mai multe proiecte și le-am continuat pe altele. În 2025 pe #diez ai putut urmări ediții noi din TeenAge, episoade speciale dedicate comunității LGBTG+ ale podcastului „Sexplicații”, seria de explicative cu Bob și Kiki pe Instagram, un format video inovativ bazat pe conceptul puppet show, proiectul de educație financiară „Bun Venit”. De asemenea, am continuat proiectul „Corespondez din liceu”, în cadrul căruia elevi din toată Moldova și-au creat mici redacții pe TikTok, unde publică conținut sub ghidarea jurnaliștilor #diez. În cadrul proiectului anual de orientare în carieră, v-am făcut cunoștință cu profesii interesante din Moldova și v-am explicat procesele de admitere, dar și de angajare la muncă. Se coace o nouă ediție și suntem deschiși pentru parteneriate.

Totodată, am lansat o serie de proiecte noi. Am discutat despre educație în cadrul „Vorbim la pauză”, am analizat superputerea tinerilor într-un proiect cu același nume și am dezvoltat o serie de materiale explicative despre alegeri. Pe rețelele sociale am dezghiocat termeni complecși și v-am făcut cunoștință cu artizani din Moldova.

Munca noastră a fost apreciată de către partenerii noștri. În 2025 am avut 62 de parteneriate noncomerciale. De asemenea, colegei noastre Cristina Plataș i-a fost acordată mențiunea „Speranța Anului” la Gala premiilor pentru jurnaliști, organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent. Ne mândrim!

Am explorat și relația cu clienții noștri, pe care am decis să-i informăm bianual despre proiectele noastre și tendințele pe piață într-un newsletter dedicat. Scrie-ne dacă vrei să îl primești!

Deși ne petrecem timpul la muncă câte cinci zile pe săptămână, nu reușim să ne plictisim unii de ceilalți. În august, am fost împreună cu caiacele și ne-am redescoperit câte trei într-o barcă în situații vesele, dar și provocatoare. În decembrie, ne-am îmbarcat în zborul spre Atena. Acolo am avut parte de un weekend relaxant, în care ne-am recreat, am dat un restart sistemelor noastre nervoase după avalanșa de informații din timpul perioadei electorale și ne-am încărcat cu energie și inspirație pentru un nou început, un 2026 mai ambițios.

Să ne întoarcem la kîirmaua noastră. În cazul în care credeți că am făcut introducerea culinară cu scopul de a compara diversitatea Moldovei cu cutele unui acordeon din aluat, iar umplutura și crema cu ceea ne lipește împreună, atunci credeți bine. 

Deși tot ce v-am povestit mai sus ne recomandă ca o echipă dedicată și muncitoare, ceea ce ne diferențiază în aglomerația de informații este etica și responsabilitatea și cu care ne facem munca zi de zi.

La #diez, am fost interesați de coeziune socială încă de când acest termen nu se regăsea în discursurile politice publice. Când am lansat în anul 2017 versiunea rusă a site-ului, am făcut-o pentru ca informația utilă să fie accesibilă tuturor tinerilor din Moldova, pentru că, indiferent de limba vorbită, vrem să construim împreună o țară în care să vrem să rămânem. Am înțeles din start că ne adresam unui public diferit și că nu era suficient să traducem conținutul din română în rusă. Din acest motiv, unul dintre principiile de bază a fost să producem și aici conținut original, așa încât să avem două site-uri diferite, dar crescute pe aceleași valori și responsabilitate.

În 2026, mai mult ca oricând, vrem să accentuăm în proiectele noastre, în inițiativele și în relația cu cititorii noștri coeziunea socială între comunitățile din Moldova – lingvistice, etnice, de vârstă și interese diverse, iar acest lucru nu înseamnă doar respect și responsabilitate în tipul de jurnalism pe care îl facem, dar și o valoare care ne conturează rolul important pe care încă îl avem în spațiul informațional ca jurnaliști.

# Am pus deja la copt propria noastră kîirma într-un canal de Telegram cu informații de interes pentru tinerii din UTA Găgăuzia livrare de corespondentele #diez din regiune, cu care colaborăm deja pentru al treilea an. O nouă ediție de Corespondez din liceu este în desfășurare, iar fetelor li s-ar putea alătura curând colegi și colege noi.

# Versiunea rusă a #diez urmează să se apropie mai mult de comunitățile țintă din Moldova, de asta în acest an veți vedea mai mult conținut centrat pe tinerii din Stânga Nistrului și din comunitatea găgăuză. Conținutul editorial produs de echipa vorbitoare de rusă poate fi găsit pe website, TikTok, Instagram, Facebook și Telegram.

# Ne interesează pașii pe care îi facem spre aderarea la UE și vrem să le explicăm cât mai bine și tinerilor care ne urmăresc aceste procese. Din acest motiv, reportera noastră Nicoleta Botnaru este corespondentă de la Bruxelles pentru o perioadă de trei luni, timp în care va scrie despre procesele relevante pentru Republica Moldova în drumul spre aderare, dar și vă va invita la reflecții într-un proiect video nou transmis din capitala europeană.

# Ne veți vedea mai frecvent pe rețelele sociale din motive evidente. Știm că vă scapă uneori ce publicăm pe website, de asta anul 2026 a început cu o curățenie generală pe rafturile site-ului, acolo unde vom păstra formatele explicative, lungi sau cele care au nevoie de mai mult spațiu de desfășurare, însă vom aduce mai rapid informațiile de actualitate pe rețelele noastre sociale. Pe lângă website, ne găsiți pe TikTok, Instagram, Facebook, Telegram și YouTube.

# Vrem să dezvoltăm o relație apropiată cu o nouă audiență de interes pentru #diez, care pe parcursul anilor a crescut organic pe baza conținutului produs de noi aproape neintenționat. Este vorba despre comunitatea de părinți tineri din Moldova, care au întrebări, îngrijorări și vor să fie cei mai buni părinți pentru copiii lor. Vrem să îi ajutăm cu și mai multă informație utilă, să-i cunoaștem și să stabilim un dialog activ cu ei.

# Rubrica „Oportunități” este cea mai accesată rubrică în mod direct pe site. Din acest motiv, în anii trecuți i-am dedicat un grup deschis pe Telegram, dar și o rubrică specială în newsletterul nostru educațional lunar „Adăugător”. E timpul pentru lumina reflectoarelor. În 2026, lansăm un produs separat inovativ pentru ca oportunitățile noastre utile să ajungă la voi rapid și personalizat.

# Cochetăm și în acest an cu inteligența artificială. Am învățat la final de an într-un training dedicat să o folosim mai bine, iar în 2026 continuăm să ne angajăm să o folosim etic și transparent. Vom actualiza și funcționalitățile AI de pe site, așa încât să vă ușurăm efortul de a ne citi.

Sperăm la un 2026 ca o kîirma, în cute, dar destul de moale să ne apropie și să ne lipească.

Preluat de la: diez.md