Pe 6 și 7 septembrie, la Chișinău se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului Vinului de Autor. Fiind un ritual care se repetă o singură dată pe an, evenimentul reprezintă o întâlnire între gust autentic, oameni care aleg cu grijă și vinuri care nu se uită.
Într-o curte cu ecou istoric, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, toamna își face debutul cu peste 35 de vinării de autor care își dau întâlnire nu doar pentru a-și etala sticlele, ci pentru a împărtăși povești. Povești despre vinuri create cu responsabilitate, identitate și suflet.
Un vin de autor pornește de la o viziune și mai puțin de la o cerere de piață. Este produs în loturi mici, de regulă în crame de familie, unde fiecare strugure este cules la momentul potrivit, fiecare fermentare este supravegheată atent, iar fiecare sticlă e semnată, metaforic sau literalmente, de omul care a contribuit la ea.
La Festivalul Vinului de Autor 2025, organizatorii promit că te vei regăsi într-o comunitate care respectă vinul, formată din experți, ambasadori de brand, diaspora, turiști curioși și profesioniști care știu că vinul adevărat are nevoie de timp, răbdare și context.
Festivalul va începe în ambele zile la ora 12:00 și se va finaliza la ora 22:00. Biletele pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora este de 400 de lei. În costul biletului este inclus:
# acces complet în cele două zile de festival;
# paharul oficial „Vin de Autor”;
# 10 degustări la vinăriile participante;
# muzică live și DJ sets;
# masterclassuri cu somelieri;
# lounge-uri, cabine foto, activități pentru copii;
# acces la peste 30 de vinării de autor;
# oferte gastronomice.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md