fm-cover-event-revac-date.jpg

Alianța „Femeile Moldovei” lansează oficial proiectul „Femeile Moldovei Revin Acasă”, un program național pilot dedicat sprijinirii femeilor senior care s-au reîntors în Republica Moldova după o perioadă îndelungată petrecută în diaspora.

Evenimentul de lansare va avea loc marți, 16 iulie, începând cu ora 12:30 la Digital Park, Chișinău, reunind coordonatoarele locale, reprezentanți ai instituțiilor partenere și autorități naționale.

Scopul proiectului este de a facilita reintegrarea socială, emoțională și comunitară a femeilor revenite din diaspora, prin crearea de grupuri de sprijin, ateliere, activități culturale și sesiuni de consiliere. Proiectul se desfășoară în cel puțin cinci comunități din nordul, centrul și sudul țării și implică peste 250 de beneficiare directe.

Printre temele abordate în cadrul evenimentului se numără: prezentarea obiectivelor programului, rolul coordonatoarelor locale, calendarul activităților regionale, precum și componentele de documentare și replicare a modelului la nivel național. Evenimentul va include și mesaje din partea partenerilor de implementare – GIZ, Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), Ministerul Muncii și Protecției Sociale (tbc), precum și intervenții ale coordonatoarelor locale.

Iana Stanțieru, președinta Alianței „Femeile Moldovei”

Acest program contribuie la realizarea obiectivelor de mobilizare a diasporei și de consolidare a coeziunii sociale în Moldova și este susținut de GIZ Moldova.

Preluat de la: diez.md