Anatol Durbală este profesorul de actorie, iar Sergiu Vîzdoagă – ucenicul său, proaspăt absolvent al Facultății de Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), aceasta fiind singura facultate din țară care naște actori de teatru și cinema. Cei doi artiști ne-au spus ce (mai) înseamnă arta teatrală în Republica Moldova și care sunt sursele ei de supraviețuire.

„Știi când umbli noaptea printr-o pădure și vezi o lumină licărind în depărtare, nu mai știi nici de oboseală, nici de întuneric…”, spune doctorul Astrov în piesa lui Anton Cehov, „Unchiul Vanea”. Ajungând la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), descoperim zeci de astfel de lumini cehoviene – studenți și profesori valoroși care se angajează plenar în activitatea artistică și păstrează vie ideea unui viitor al artelor în Republica Moldova.

Sergiu Vîzdoagă este unul dintre absolvenții Facultății de Artă Teatrală, Coregrafie și Multimedia. Pasiunea care l-a adus la academie a găsit-o încă în timpul anilor de școală la Hâncești, la clubul de actorie condus de Mihai Sîrbu. Când era la liceu, a pus în scenă, alături de colegii din club, spectacolul „Revizorul”, de Nikolai Gogol. Cu piesele montate, trupa de actori-elevi participa la festivaluri de teatru în România, la Fălticeni, ajungând până în Franța, la Toulouse. 

„În fiecare instituție de învățământ cred că trebuie să existe un club dramatic. Există elevi inhibați care, dacă ar avea posibilitatea să se implice într-o astfel de activitate, s-ar cunoaște pe ei înșiși mai bine și ar deveni mai deschiși.”

Având ambele experiențe – scena de acasă și scenele de peste hotare –, Sergiu a ales să-și continue studiile universitare la Academia din Chișinău. „Când am venit să depun dosarul pentru admitere, am simțit ca aparțin aici. Eram determinat să intru.”

Admiterea la Actorie are mai multe etape. Anatol Durbală, profesor de actorie și coordonatorul principal al grupului de studenți, spune că în momentul formării unei clase se ține cont de profilul fiecărui candidat. „Există o lege nescrisă: două treimi trebuie să fie bărbați și o treime – femei. Acest raport rezultă din faptul că piesele clasice au roluri, preponderent, masculine. În anul întâi, am luat o clasă de 14 studenți. La mal au ajuns doar opt. Între timp, cei șase au rămas, poate, dezamăgiți sau nu s-au așteptat la un ritm atât de alert. În mod firesc, au luat alte căi.”

Studenții de la AMTAP își pun creativitatea la încercare nu doar în domeniul artistic. Aceștia deprind la facultate și abilități mai „tehnice”. „Am învățat să sudez, să tai cu fierăstrăul, să vopsesc pereții. Nu cred că studenții de la alte facultăți fac ceea ce facem noi aici, dar asta nu mă descurajează, ci, dimpotrivă, îmi aduce plăcere și bucurie. Noi aici facem tot, inclusiv actorie”, spune Sergiu.

În perioada sesiunilor, academia devine aproape o casă pentru studenți, căci ei nu o părăsesc decât la ore foarte târzii, uneori chiar și după miezul nopții. Astfel, construcția multidimensională și exigentă a programului studențesc nu permite foarte multă flexibilitate. Mai ales primii ani de studiu necesită mult timp, motiv pentru care Sergiu nu recomandă angajarea în proiecte pe termen lung. Totuși, în anul IV, el a reușit să se angajeze la un liceu în care a predat actoria și s-a filmat într-un serial.

Atât platoul de filmare, cât și scena de teatru sunt spații în care tinerii actori s-ar putea regăsi. Deși le valorifică în egală măsură, Sergiu identifică o diferență între cele două ipostaze de actor. „În film joci cadre de câteva minute, deci trebuie să simți emoția pe această durată. Spectacolul durează două, uneori trei ore. Este o responsabilitate mai mare – trebuie să-l ții pe spectator mereu alături de tine.”

În calitate de profesor, Anatol Durbală se bucură că absolvenții din acest an au picat într-o perioadă în care filmul de acasă prinde viață. „Pe când eram eu absolvent, în 1992, nu se filma nimic – nici aici, nici la Moscova, unde am studiat la facultate. Deși modeste și rare, oportunități există, totuși. Acum avem temei pentru optimism în domeniul cinematografiei.”

În ultimul an de studiu, tinerii actori au pus în scenă trei spectacole: „Unchiul Vanea”, în regia Luminiței Țâcu, „Steaua fără nume”, în regia lui Slava Sambriș, și Octameron Party, teatru documentar, în regia lui Mihai Fusu. Fiecărui student i-a revenit un rol și responsabilitatea de a lucra la el. Învățarea textului, intonația și mișcarea potrivită – acestea sunt elementele clișeice din care asumăm că este compus rolul. Sergiu, care l-a jucat pe unchiul Vanea în piesa lui Cehov, spune că învățarea replicilor este, de fapt, ultima instanță în lucrul asupra rolului. „Este necesară documentarea despre perioadă, vizionarea spectacolelor și filmelor bazate pe piesă. Îți pui întrebări: «De ce joc acest rol?», «Cum mă asemăn cu personajul?». Sacrificiile și frământările tot fac parte din proces. Uneori trebuie să înveți să jonglezi, alteori trebuie chiar să-ți tai părul sau să slăbești mult, în cazul în care ai un rol de film. Eu sunt gata de astfel de provocări, fiindcă înțeleg că fac parte din profesie. Iar când iubești această profesie, faci orice pentru a deveni convingător.”

La chimie este eprubeta, la fizică – pendulul, la română – cartea, iar care este obiectul de studiu la actorie cunoaște Anatol Durbală. În postura de profesor, cât și în cea de actor, s-a întâlnit cu natura lui ambivalentă: fragilitatea și rezistența.

„Instrumentul de muncă al actorului este propriul lui corp. Aceasta este vioara lui, pe care trebuie să învețe să o acordeze. Rațiunea tot face parte din corp. Ea trebuie antrenată prin lecturi, cercetări, observații ale lumii care o înconjoară. Astfel, fiecare student este o lume cu propriile sale legi, deci de fiecare dată ustensila este nouă. Greul meseriei constă în faptul că profesorul trebuie să vadă dacă este strună sau clapă, unde trebuie de tras, îngustat sau ținut. Ochii, sprâncenele, pielea, transpirația, genunchii, inima – toate aceste elemente formează ustensila de muncă a actorului, care este complexă și greu de stăpânit prin singularitatea ei.”

Profesorii de actorie, deși investesc energie și efort în procesul de pregătire a viitorilor artiști, nu sunt motivați de remunerarea financiară, care este una modestă. Probabil Academia își continuă activitatea datorită spiritului pedagogilor de a vedea dincolo de pragmatism, așa cum se întâmplă în cazul lui Anatol Durbală.

„Motivele mele pentru a rămâne pedagog sunt de natură sentimentală și morală. În primul rând, învăț foarte multe de la studenții mei, probabil mai mult decât reușesc ei să învețe de la mine. Energia lor tânără, conectată la actualitate, mă ajută enorm. Celălalt motiv este responsabilitatea pe care o simt față de profesorii care m-au învățat. Nu sunt destinatarul final, iar asta înseamnă că sunt obligat să nu înmormântez această mină în mine. Nu doar pentru mine au muncit profesorii, ci și pentru oamenii cărora încerc să le transmit această lumină. Credoul meu, deocamdată, este că menirea oricărui pedagog nu constă în predarea de formule și definiții. Aceasta este doar o etapă firească în drumul către aprinderea unei făclii care să ardă independent de tine în sufletul elevului. În actorie este nevoie de individualități. Sarcina este de a contura această individualitate, astfel încât fiecare elev să aibă un fel de a fi inconfundabil și irepetabil. Din aceste motive, activitatea de profesor îmi este foarte dragă.”

Perspectivele de viitor ale lui Sergiu Vîzdoagă trădează, probabil, faptul că el este una dintre aceste individualități formate. „Îmi va fi dor de anii de studenție. M-am obișnuit cu regimul haotic, cu nopțile nedormite și însăși cu Academia. Dar mă bucur că nu o părăsesc definitiv, fiindcă voi reveni aici pentru studiile de masterat. Deși domeniul artistic nu este atât de remunerat, eu cred că poți trăi din artă dacă îți dorești foarte mult. De la noi pornește schimbarea. Din dragoste pentru profesia de actor și pentru țară, aleg să rămân aici.”

Autoare: Amelia Cotorobai

Preluat de la: diez.md