Autorii din Republica Moldova, în căutarea unei edituri cu care să colaboreze, sunt invitați să participe la Festivalul Internațional de Literatură și Drepturi de Autor pentru a-și prezenta lucrările în fața editorilor. Evenimentul este dedicat atât cititorilor și pasionaților de arte, cât și profesioniștilor din industria cărții.
Festivalul Internațional de Literatură și Drepturi de Autor se va desfășura în perioada 25-28 septembrie, în orașul Brașov din România. Evenimentul va aduce în același loc scriitori români și internaționali, editori, agenți literari și specialiști în drepturi de autor și proprietate intelectuală. Organizatorii au pregătit activități precum:
# ateliere;
# mese rotunde;
# dezbateri de tip panel;
# keynote talks;
# sesiuni open mic;
# întâlniri cu liceeni, studenți;
# sesiuni de pitching pentru debutanți și autori consacrați în fața editorilor și a agenților literari.
# Trimite manuscrisul tău la adresa electronică [email protected]. Vei primi ulterior un e-mail cu confirmarea că textul tău a fost recepționat.
# Însoțește manuscrisul cu un sinopsis de maximum 500 de cuvinte și o scurtă prezentare a ta (CV-ul literar).
# Îți poți înscrie lucrarea la următoarele categorii:
— roman;
— proză scurtă;
— poezie;
— carte pentru copii;
— non-ficțiune: biografie, memorialistică, istorie.
# Poți trimite un singur manuscris pentru fiecare categorie.
# Orientativ, lucrarea ar trebui să conțină aproximativ 60.000-90.000 de cuvinte. De asemenea, este important ca textele să fie scrise corect, în limba română, cu respectarea normelor standard:
— format Times New Roman;
— font 12;
— spațiere 1,5;
— paragrafe cu alineat, linii de dialog, diacritice.
# Asigură-te că poți fi prezent la Brașov pe 25 și 26 septembrie, în cazul în care manuscrisul tău va fi selectat.
# Termenul-limită pentru înscriere este 15 august.
Manuscrisele vor fi evaluate de organizatori în perioada 16 august – 10 septembrie. Lista lucrărilor acceptate pentru sesiunea de pitching va fi afișată pe 11 septembrie pe site-ul nodfestival.ro și pe canalele sociale ale festivalului: Facebook, Instagram, LinkedIn. Nu există un număr limită de manuscrise pentru selecție, singurul criteriu este cel al calității.
Programul de întâlniri cu editorii va fi stabilit de organizatori și va fi comunicat până pe 15 septembrie. Întâlnirile vor avea loc în zilele de joi, 25 septembrie și vineri, 26 septembrie, în cadrul festivalului, unde vor exista sesiuni de pitching de 25 de minute.
Participarea la festival este gratuită. Cheltuielile pentru călătorie și cazare vor fi acoperite de către participanți.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md