Îți mai amintești cum te-ai simțit când cineva drag ți-a îndeplinit unul dintre visurile tale din copilărie? În contextul Zilei Internaționale a Copilului, Fundația Caritas Moldova lansează cea de-a V-a ediție a campaniei de caritate „Culege Visurile Copilăriei”. Campania are drept scop sprijinirea a 60 de copii din familii social-vulnerabile din întreaga țară, ale căror visuri au fost trimise sub forma unor scrisori către fundația de binefacere.
Caritas Moldova își dorește ca fiecare dintre visuri să își găsească un binevoitor – fie printr-o donație, fie prin achiziționarea bunului visat. Timp de 29 de ani, mai mulți copii de la centrele de sprijin ale Caritas Moldova, cu vârste cuprinse între trei și 18 ani, au fost încurajați să viseze și să depună eforturi pentru realizarea visurilor lor. Acum, în cadrul campaniei „Culege Visurile Copilăriei”, ești invitat(ă) să descoperi și să susții visurile acestor copii.
În perioada 15-20 mai, copiii au trimis scrisorile lor către cele 15 centre Caritas din întreaga țară. Într-un final, membrii fundației au ales cele mai bine motivate, realiste și cu impact real în dezvoltarea copilului.
# Alege un vis din lista pe care o găsești la sfârșitul acestei pagini.
# Dă click pe denumirea scrisorii pentru a o deschide.
# Donează suma necesară pentru realizarea visului, iar Caritas Moldova va cumpăra și va livra obiectul respectiv.
# Contribuie cu orice sumă și alătură-te altor oameni pentru a realiza visuri mai costisitoare (menționează în mesaj visul la care dorești să contribui).
# Cumpără persoanal obiectul pe care și-l dorește copilul și livrează-l la sediul Caritas Moldova, situat pe strada Gheorghe Asachi, numărul 30/1 din Chișinău.
Poți face o donație până pe 15 iunie. În a doua jumătate a lunii iunie, obiectele achiziționate vor ajunge la copii.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.
Preluat de la: diez.md