Sus pe acoperiș, cu apusul în spate și teatrul în față – așa începe vara asta. THEATRE on the ROOFTOP revine cu un nou spectacol de teatru imersiv. Pe 24 și 28 mai, începând cu ora 19:00, Iusty Art Gallery (str. Bogdan P. Hașdeu, nr. 3) te invită să experimentezi „Linia Solară” – o piesă tulburătoare și lucidă despre dragoste, neînțelegeri și redescoperire.
„Linia Solară” este o piesă scrisă de Ivan Vîrîpaev și tradusă de Raluca Rădulescu, care aduce în prim-plan un cuplu aflat într-un conflict aparent banal, dar profund uman. Barbara și Werner, după șapte ani de căsnicie, pornesc într-un dialog-maraton care durează o noapte întreagă – de la ora 22:00 până la 5:00 dimineața. Confruntarea lor scoate la iveală tot ce a fost nespus, nerostit, neînțeles.
Piesa ridică întrebări despre natura comunicării, limitele empatiei și fragilitatea sentimentului de dragoste. Este o comedie cu nuanțe tragice și cu un adevăr incomod spus cu umor.
Spectacolul durează 90 de minute și este destinat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Aici găsiți detalii despre bilete.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md