La Chișinău a fost deschis primul spațiu de artă imersivă și interactivă din țară – Sensorica. Acesta combină arta cu tehnologiile audiovizuale de ultimă generație, oferind vizitatorilor o experiență unică. Artistul multimedia și fondatorul spațiului imersiv, Karen Grigorean, ne-a povestit de unde s-a inspirat, cum lucrează instalațiile, dar și ce evenimente interesante preconizează să organizeze în timpul apropiat.
„Sensorica este o locație în care fiecare persoană se poate transpune într-un alt spațiu și poate interacționa cu arta, care este vie și reacționează în timp real la mișcările și atingerile noastre”, menționează Karen.
Potrivit lui, în prezent, vizitatorii pot explora opt camere tematice, fiecare oferind o experiență deosebită. Într-una dintre ele, de exemplu, există posibilitatea de a atinge Luna. Totuși, periodic, spațiul va fi reconfigurat.
„Avem foarte multe idei noi, inclusiv de reorganizare a spațiului. De exemplu, peste trei-patru luni, vom aduce instalații inspirate de Japonia. Vrem să transpunem vizitatorii într-o cultură complet diferită și să le oferim posibilitatea de a se detașa de cotidian. Până atunci însă, vom introduce alte câteva lucrări interactive în expoziția curentă.”
Adresă: str. Tiraspol, nr. 5 (în incinta hipermarketului Bonus)
Program de lucru:
# luni-vineri – de la 13:00 până la 21:00;
# sâmbătă și duminică – de la 11:00 până la 21:00.
Prețul unui bilet pentru copii este de 120 de lei, iar pentru un adult – 150 de lei. Pentru rezervare accesați sensorica.md.
Mai multe detalii și imagini din spațiul imersiv puteți vedea în videoclip.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi topuri de localuri din Chișinău, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md