Klumea invită ilustratorii, artiștii și designerii grafici să ofere mărțișorului o nouă semnificație printr-o viziune contemporană. Asociația lansează campania „Binele mereu învinge” prin care își propune să transforme această tradiție într-un manifest artistic pentru solidaritate, optimism și renaștere.
Prin această inițiativă, artiștii sunt încurajați să creeze povești vizuale curajoase și moderne, care să spună lumii întregi povestea mărțișorului moldovenesc, adaptată la realitatea actuală. Organizatorii caută lucrări originale, expresive, care să transmită ideea că binele reușește întotdeauna să învingă.
Criterii de elaborare a proiectului vizual:
# să spună într-o formă cât mai creativă povestea mărțișorului, așa ca să o înțeleagă și străinii;
# să aibă două versiuni de parametri:
— vertical, în format PNG pentru web;
— vertical, în format PDF pentru tipar;
# animație, MP4, de maximum opt secunde (1024 x 768 orizontal, 1248 x 1872 vertical pentru ecrane LED);
# un text descriptiv de maximum cinci fraze despre lucrarea ta.
Câștigătorii primelor trei locuri vor fi recompensați cu premii:
# locul I – 500 de euro și un iPad;
# locul II – 250 de euro și o pereche de căști;
# locul III – 100 de euro și un hard-disk extern.
Cele mai frumoase 20 de lucrări vor fi expuse pe 2 martie la centrul comercial Port Mall. În plus, imaginile vor fi promovate pe panourile publicitare din Chișinău și transformate în cărți poștale.
Cei care doresc să participe sunt încurajați să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 21 februarie.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md