psoriazis.jpg

Aproape jumătate din populația adultă a Europei suferă de afecțiuni dermatologice, arată un studiu recent al Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV). Alopecia, acneea, eczema și rozaceea sunt mai des diagnosticate la femei, în timp ce bărbații sunt mai predispuși la psoriazis și infecții cu transmitere sexuală.

„Acest studiu confirmă ce constatăm noi, dermatologii, în cabinete, de ceva vreme, și anume că afecțiunile pielii sunt mult mai frecvente decât se crede”, spune dr. Maria Andrei.

EADV a luat în considerare, în alcătuirea acestei statistici, date de la 44.689 de adulți din 27 de țări europene. Rezultatele arată că 47,9% dintre persoanele cu vârste de 18 ani sau mai mult au raportat cel puțin o boală de piele, iar cele mai frecvente sunt infecțiile fungice (8,9%), acneea (5,4%) și dermatita atopică sau eczema (5,5%).

Problema semnalată de dermatologi, în completarea acestui studiu, este că o parte importantă a celor care se confruntă cu astfel de afecțiuni se prezintă la medic când boala e avansată și mai greu de tratat.

„Este necesar ca pacienții să înțeleagă că afecțiunile pielii pot avea un impact major asupra calității vieții, dacă nu sunt abordate în stadiu incipient. Pe măsură ce simptomele se agravează, tratamentul se complică. Consultația de dermatologie trebuie programată de la primele semne de afectare cutanată”, explică dr. Maria Andrei, medic primar dermatolog.

Multe persoane întârzie la dermatolog pentru că au convingerea că problema de piele cu care se confruntă este minoră. Însă simptomele pot fi înșelătoare. Autodiagnosticarea trebuie evitată, atrage atenția medicul, pentru că ne poate complica situația.

„Sunt cazuri când pacientul crede că are o iritație cauzată de contactul cu o substanță sau că îi cade părul pentru că trece printr-o perioadă mai stresantă. Și e surprins să afle că se confruntă cu ceva mai serios decât atât, că problema lui dermatologică semnalează, de fapt, o afecțiune sistemică sau un dezechilibru și necesită tratament complex. Pielea reflectă multe probleme de sănătate non-dermatologice și doar un medic specialist poate identifica aceste semne subtile și le poate atribui corect bolii de bază”, explică medicul.

Infecțiile fungice ale pielii – ciuperca piciorului, a unghiei -, afecțiunile dermatologice cel mai frecvente raportate în Europa (8,9%), se vindecă greu, în luni de zile.

„Și cu cât întârzii diagnosticarea, cu atât se îngreunează tratamentul”, punctează medicul. Iar dermatita atopică sau eczema, care are o incidență de 5,5% în Europa, și psoriazisul sunt boli de piele cronice, ce provoacă disconfort ridicat, dacă nu sunt gestionate eficient, prin mijloacele recomandate de specialist.

Acneea, o altă problemă de piele frecvent întâlnită, afectează semnificativ înfățișarea în forma sa severă și poate lăsa în urmă cicatrici, dacă nu este tratată la timp și eficient. Iar alopecia sau pierderea părului, diagnosticată atât la femei, cât și la bărbați, are un impact psiho-social semnificativ.

„Este o afecțiune cu incidență în creștere. Din fericire, avem mijloace moderne de tratament, trebuie doar ca pacienții să înțeleagă importanța abordării timpurii și să vină la consultație”, spune dr. Maria Andrei.

Când vine vorba despre infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi herpesul genital sau sifilisul, tratamentul este vital nu doar pentru a preveni complicațiile, ci și pentru a împiedica infectarea altor persoane.

„Este important să nu ignorăm simptomele. În toate afecțiunile acestea, cu incidență crescută la nivel european, o consultație efectuată imediat după apariția primelor semne poate conduce la o vindecare rapidă sau la o gestionare simplificată, dacă vorbim de boli cronice. În schimb, amânarea poate atrage după sine o agravare a manifestărilor, disconfort accentuat și un tratament îndelungat și complicat. Câștigurile evaluării dermatologice timpurii sunt evidente”, este de părere specialistul.

Preluat de la: csid.ro